Alte metode de promovare


1. Promovare reciprocă
O altă modalitate de promovare în Internet a unui site este încheierea unor acorduri mutuale cu alte site-uri în ceea ce priveşte afişarea reciprocă de bannere sau simple hiperlegături. Această metoda este mai eficientă atunci când site-urile partenere se adresează aceluiaşi segment de vizitatori. În plus, în momentul în care au inclus suficient de multe hiperlegături către pagini Web din aceiaşi categorie, multe site-uri au devenit aproape fără voie portaluri, generând trafic din rândul utilizatorilor interesaţi pur şi simplu de referinţele prezentate.
2. Webring
Un webring (inel web) constituie un caz aparte de promovare reciprocă, specifică comunităţii Internet. Acesta reprezintă un consorţiu de site-uri Web, legate de un subiect sau o tematică similară. Inelul Web presupune existenţa unui server web central, care menţine o listă de pagini cu un anumit subiect sau domeniu de interes. Pe fiecare dintre site-urile participante este postată obligatoriu o hiperlegătură de tipul Next (următorul) şi Previous (precedentul), care permite navigaţia către celelalte pagini din webring. De asemenea, există şi o hiperlegătură către site-ul central. Un avantaj al acestei soluţii este dat de faptul că utilizatorii sunt atraşi din pagini de acelaşi profil, deci sunt cu siguranţă interesaţi de produsele, serviciile sau informaţiile oferite de către pagina web promovată. Pe de altă parte, plasarea unei hiperlegături către un site care oferă aceiaşi categorie de servicii de exemplu, însă superioare celor oferite în pagina proprie poate duce la pierderea vizitatorilor, care la o următoare vizită în webring probabil că nu vor mai trece prin pagina promovată.
3. Semnătura automată
Mesajele e-mail reprezintă un alt loc în care sunt poziţionate mesaje promoţionale în Internet. Fie din partea serviciilor e-mail comerciale, fie din propriul server e-mail (varianta ideală), mesajele trimise pot fi completate de un text predefinit, care în general conţine semnătura expeditorului, însoţită eventual de denumirea companiei căreia îi este afiliat şi un scurt mesaj promoţional. Completarea este realizată automat, această modalitate de promovare având marele avantaj de a fi nu numai extrem de vizibilă, ci şi gratuită. Deşi considerată o metodă pasivă de promovare, datorită modului în care sunt transmise informaţiile, este universal acceptată şi poate fi folosită cu succes şi în alte tipuri de corespondenţă electronică (newsgroup, forum, etc.).
4. Newsletter
Sub denumirea de newsletter (e-zine sau webzine) este identificată o publicaţie electronică, de regulă periodică, ce cuprinde informaţii dintr-un anumit domeniu. Un newsletter este similar unei publicaţii tipărite distribuite prin poştă, însă în cazul de faţă distribuţia este gratuită, globală, virtual instantanee şi fără costuri tipografice. Principalul avantaj al unui newsletter constă în creşterea notorietăţii şi a vizibilităţii site-ului şi a companiei pe care o reprezintă în Internet, fiecare abonat la newsletter fiind un posibili vizitator şi client. În plus, un newsletter este un mod elegant de a evita mesajele nesolicitate.
În Internet, principalul mod de apreciere a succesului este dat de numărul de vizitatori ai unui anumit site, Google sau Yahoo! valorând astăzi milioane de dolari datorită numărului vast de persoane care trec zilnic prin paginile lor. Astfel, un newsletter asigură o publicitate periodică cu costuri reduse, ducând la crearea unei relaţii solide şi de lungă durată cu clienţii efectivi şi potenţiali.
5. Liste de discuţie
Cunoscute şi sub denumirea de newsgroups, o listă de discuţie constituie o altă modalitate facilă de a atrage vizitatori în site-ul propriu, crescând astfel notorietatea acestuia. În acest mod se poate agrega o comunitate virtuale, interesată în domeniul de activitate al site-ului promovat, indiferent de locaţia geografică sau socio-economică a membrilor acesteia. Deoarece aceste liste de discuţie se adresează în general unui anumit segment de utilizatori, această metodă de e-marketing este considerată extrem de eficientă în ceea ce priveşte atragerea unui trafic interesat de serviciile şi informaţiile oferite de site-ul promovat.
Există astfel de grupuri de discuţie care ajung la cifre de ordinul zecilor de mii de participanţi concomitenţi, Yahoo! Messenger fiind unul dintre cele mai populare exemple de acest tip, avantajele de marketing fiind date de creşterea traficului în site-ul considerat, creşterea notorietăţii, ca şi posibilitatea culegerii de informaţii, directe şi indirecte, despre persoanele care participă la aceste discuţii. De asemenea, plasarea de bannere în cadrul acestor grupuri de discuţie este o altă modalitate de a asigura vizibilitatea mesajelor promoţionale în cadrul unui public despre care se ştie că este direct interesat de categoria de produs sau serviciu promovat.
6. Forum
Forumurile reprezintă un caz particular al listelor de discuţie, în care fiecare utilizator are posibilitatea de a iniţia un anumit subiect de discuţie, în general prin postarea unei anumite întrebări în forum, la care ceilalţi participanţi pot oferi răspunsuri, iniţiindu-se astfel o dezbatere în jurul temei de interes. Ca regulă, un forum necesită o persoană cu calitatea de moderator, care se asigură că regulile stabilite pentru acea listă de discuţii sunt respectate de către toţi participanţii. În general, orice membru al unui forum poate accesa mesajele trimise de către ceilalţi membrii ai acestuia şi poate la rându-i să-i contacteze prin propriile-i mesaje.

0 comments: