Moda (lat. modus, “manieră”) constituie un ansamblu de comportamente şi opinii colective dintr-o anume cultură care arată preferinţa temporară a acesteia pentru anumite practici ale vieţii sociale din diverse domenii: vestimentaţie, coafură, lectură, alimentaţie etc. (Dicţionar de sociologie)
Gabriel de Tarde (Les lois de l’imitation, 1890) considera moda ca o formă a imitaţiei contemporanilor, spre deosebire de cutume, care reprezintă o formă de imitaţie a predecesorilor. În acest sens, se diferenţiază societatea modei, care implică fluctuaţii, de societatea cutumei, care este una conservatoare. Moda are o dublă funcţie (Cf. H. Spencer şi G. Simmel), putându-se identifica o tendinţă de uniformizare şi una de diferenţiere. Clasele sociale inferioare preiau semnele distinctive ale claselor sociale superioare, care se văd astfel constrânse la a căuta noi semne de demarcaţie şi deci de diferenţiere. Aşadar moda este un fenomen social dinamic.
Ca participanţi la societatea contemporană, suntem în mod continuu invadaţi de diverse forme ale modei, dar o teoretizare a esenţei modei nu există. Deşi analiza modei reprezintă o problemă centrală a sociologiei, întrucât reflectă relaţia dintre individ şi societate, studiile pe această tematică sunt extrem de puţine. De aici paradoxul: moda apare ca un praxis hipertrofiat (cronica modei), dar cu o reală sărăcie teoretică – aproape completa absenţă a preocupării teoretice. Dintre studiile care vizează moda, se pot cita: monografii ale unor personalităţi care au marcat evoluţia modei (Coco Chanel, Madonna, Marilyn Monroe), statistici ale produselor utilizate (evidenţierea unui trend – “Anul acesta se poartă verdele deschis şi rozul”), istorii ale costumelor.
Moda a fost studiată şi analizată, diacronic sau sincronic, în cadrul mai larg al unei anumite culturi, ca element constitutiv al acesteia. Într-adevăr, caracterul temporal şi punctual al modei este una dintre trăsăturile definitorii ale acesteia, dar, aşa cum remarcă R. Barthes în Système de la mode, moda este un limbaj cu propriile sale reguli şi structuri şi trebuie interpretată pe baza formelor sale specifice. Barthes consideră că pentru orice obiect de modă (rochie, costum, cravată) există trei structuri diferite: una tehnică, o alta iconică şi o a treia verbală (Barthes, 1983: 5). Structura tehnică este obiectul însuşi, structura iconică este constituită din orice fotografie, desen sau imagine a obiectului respectiv, iar structura verbală constă în descrierea scrisă sau vorbită a obiectului. Aşadar, “limbajul modei” este în mod esenţial traducerea structurii tehnice în structură verbală, adică în cuvintele utilizate pentru a descrie obiectele modei.
Moda este o instituţie, o realitate socio-istorică specifică modernităţii. Moda ca semn social (de exemplu al unei profesii, al unui statut social) este redată de evoluţia de la funcţional la emblematic a unor obiecte vestimentare: jeanşii, care iniţial erau specifici cowboy-ilor, au fost preluaţi ulterior de fiii unor bogătaşi.
Moda poate fi considerată şi ca o negare a tradiţiei (vezi respingerea normelor vestimentare de către adepţii modei punk – contra-imitaţie) sau ca celebrare în prezent – narcisism contemporan. Moda a fost definită ca seducţia şi efemerul societăţii, transformate în secolul nostru într-un principiu de organizare a vieţii colective. Edgar Morin considera că moda propagată prin mass-media te face să trăieşti prin procură imaginară.
Moda oferă o viziune centrifugă asupra societăţii (pe categorii de vârstă, clasă socială, profesie, sex), dar şi centripetă (are rol coeziv).
Moda nu vizează exclusiv vestimentaţia, ci întregul aspect al individului, astfel încât coafura şi silueta sunt şi ele supuse regulilor modei. În anii ’20 ai secolului trecut, de exemplu, apare “silueta modernistă” – silueta feminină subţire şi funcţională, eliberată de corset (S. Connor), în anii ’50-’60 idealul corpului feminin era reprezentat de forme şi rotunjimi, iar la sfârşitul secolului se revine la o siluetă extrem de subţire, aproape lipsită de forme. S-a ajuns astăzi la un ideal de frumuseţe feminină care presupune un corp nu numai foarte slab (asemenea corpului băieţilor de 13-14 ani), ci şi ferm, “supus”, cu contururi bine definite şi o musculatură lucrată îndelung. Acest corp presupune exerciţii fizice intense şi regulate şi o dietă bine controlată; dar idealul este greu de atins şi de aceea s-a ajuns la excese şi chiar la patologic (acele “eating disorders” ca bulimia, anorexia, obezitatea, din ce în ce mai des întâlnite, care au în spate serioase probleme psihologice). Corpul feminin este ceea ce a fost denumit “trup docil” (vezi spaima de nesupunere a propriului corp, de izbucniri incontrolabile, prezentă în mărturiile celor care suferă de tulburări ale regimului alimentar, ca şi în producţii cinematografice care aparent nu au legătură cu alimentaţia: Alien), supus unui regim dur, cel mai adesea tiranic, din dorinţa de conformare cu normele sociale. Această continuă (uneori obsesivă) preocupare pentru aspectul corporal funcţionează, în general, ca parte componentă a mecanismului normalizator al puterii şi, în particular, ca modalitate de reproducere a relaţiilor de gen (Susan Bordo, 1995: 469).
Corelată celebrării prezentului, febrei schimbării perpetue, juisării private a consumului, “societatea modei” (G. Lipovetsky) înseamnă nu doar frivolitate, spirală individualistă, seducţie generalizată, ci şi toleranţă, mobilitate a opiniilor care, “adecvat exploatate, pot răspunde provocărilor viitorului” (Cf. G. Lipovetsky, 1987: 17)

Aparent, obiectele utilitare aparţin domeniul non semantic: un tirbuşon, un pahar cu apă par a avea numai un sens utilitar. Dar orice obiect devine un semn; el nu este despărţit de vreun prag semiotic de non-semn, numai perspectiva receptorului contează.
Obiectele pot fi “citite” (cf. şi W. Nöth) la mai multe niveluri:

1. UTILITAR: marfa consumată sub semnul valorii de întrebuinţare.
Trăsături: - rezistenţă
- durabilitate
- gust
Valoarea de întrebuinţare poate fi motivată (determinată de caracteristicile materiale ale obiectelor) sau arbitrară (determinată de deciziile culturale, vezi cultura vegetariană).
2. COMERCIAL: legat de valoarea de schimb actualizată în bani. În afară de preţ (care poate fi modic sau ridicat, în acest ultum caz funcţionând paradigma “Scump, dar bun!”), se mai iau în considerare şi alţi factori: facilităţi, rabaturi, garanţie. Ca şi valoarea de întrebuinţare, valoarea comercială poate fi motivată sau arbitrară.
3. SOCIO-CULTURAL: de la ţigări la vestimentaţie, utilizarea unui produs este indicele statutului social. Codul socio-cultural are conotaţii profesionale şi etnologice: de la salopetă la papillon, de la hamburgeri la tequila.
4. MITIC: prin situarea obiectului într-o scenă mitică, produsul participă la universul mitic (vechi sau nou) – The New Ford Thunderbird Sport plasează noul model de maşină sport în universul mitic al păsării furtunii din mitologia indiană cu toate conotaţiile de viteză, excepţionaliste, neaşteptat etc.

Procese semiotice specifice
Corelarea cod/obiect. Fiecare obiect este asociat cu prioritate unui anume cod: alimentele, vestimentaţia. De-a lungul existenţei sale, societatea omenească a corelat diferit obiectele diverselor coduri.
Schimbări de cod:
i) semiotizare valorizantă – uneltele care devin piese de muzeu (cod socio-cultural), alimentele consumate pentru valori socio-culturale sau mitice, hainele folosite pentru statut sau stil de viaţă;
ii) semiotizarea inversă – obiecte excluse schimbului: de la inelul de căsătorie la sclavie, introduse în circuitul “tranzacţiei” (omul-obiect vândut ca sclav);
iii) semiotizarea degenerată – cărţile utilizate ca obiect decorativ, canibalism;
iv) semiotizarea eronată – motivarea utilitară prin valoarea comercială (scump, deci bun) sau motivarea utilitară prin valoarea socio-culturală (dacă toată lumea bea Coca Cola trebuie să beau şi eu).

Mitul funcţionalist – virtualitate a unei lumi complet funcţionale, în care fiecare obiect tehnic este deja un indice.
Efect al Naturii – se observă tendinţa vidului, a golului: pereţii goi înseamnă cultură şi belşug. Un anumit bibelou este valorizat prin crearea unui gol în jurul lui. Apare în acest fel o inversiune a conotaţiei tradiţionale care privilegia substanţele pline, a căror valoare consta în acumulare şi ostentaţie naivă.
Funcţionalul nu mai reprezintă acel ceva adaptat la un anume scop, ci acel ceva adaptat la o ordine sau la un sistem. Coerenţa sistemului funcţional al obiectelor este dată de faptul ca acestea nu mai au valoare proprie, ci o funcţie universală a semnelor. Ordinea Naturii (funcţie primară, pulsine, relaţie simbolică) este prezentă pretutindeni, dar este prezentă exclusiv ca semn. În acelaşi timp, relaţia simbolică dispare, iar ceea ce transpare prin semn este o natură continuu stăpânită, care trece la cultură prin intermediul semnului; este o natură sistematizată: o naturalitate sau o culturalitate. Această naturalitate reprezintă corolarul oricărei funcţionalităţi.

Mediul tradiţional – configuraţia mobilierului este o imagine fidelă a structurilor familiale şi sociale ale unei epoci. Interiorul burghez tip este subîntins de ordinea patriarhală: ansamblul sufragerie – dormitor. În acest caz se face simţită tendinţa de acumulare, de ocupare a spaţiului (totul gravitează în jurul bufetului sau a patului de mijloc) şi de delimitare clară a acestuia. Această delimitare clară, chiar ruptură, între interior şi exterior, opoziţia lor formală sub semnul social al proprietăţii şi sub semnul psihologic al imanenţei familiei face din acest spaţiu tradiţional o transcendenţă închisă.
Se observă o modificare sensibilă la nivelul elementelor interiorului model (cf. J. Baudrillard, 1968: 20-29):
- iluminarea: există tendinţa de a şterge sursele de lumină. Chiar dacă lumina nu mai vine din tavan, chiar dacă ea este dispersată şi împuţinată, ea a rămas semnul unei intimităţi privilegiate, dă o valoare unică lucrurilor;
- oglinzile şi portretele: se remarcă dispariţia sticlei şi a oglinzii. Mediul ţărănesc tradiţional ignoră sticla, poate şi din cauza credinţei că este o vrăjitorie. Interiorul burghez multiplică oglinzile pe pereţi, pe dulapuri, pe bufete, oglinda având un rol ideologic de redundanţă: omul burghez descoperă privilegiul de a-şi multiplica propria persoană şi de a se juca cu bunurile sale. Aşadar sticla continuă să existe neîncadrată, mai ales în baie, cu funcţia ei obişnuită. Un alt obiect paralel oglinzii a dispărut: portretul de familie (oglindă diacronică a familiei);
- pendula şi timpul: un obiect esenţial a dispărut - pendula, echivalent în timp al oglinzii în spaţiu.
Scopul aranjamentului interior nu mai este acela de a crea o atmosferă, ci de a rezolva o problemă, de a da răspunsul cel mai subtil unei îmbinări de date, mobilier şi spaţiu (cf. Baudrillard, 1968: 33).

Există aproape tot atâtea criterii de clasificare câte obiecte: dimensiunea, gradul de funcţionalitate, forma, conotaţiile la care trimit (bogat sau sărac, tradiţional sau modern), durata, materia pe care o transformă (de exemplu, pentru râşniţa de cafea este clar care este această materie, pe când pentru o oglindă sau pentru radio este mai puţin evident) etc. Orice obiect transformă ceva – gradul de exclusivitate sau de socializare a utilizării: privat, familial, public.
Fiecare trecere a unui sistem la un altul, mai bine integrat, fiecare comutare în interiorul unui sistem deja structurat, fiecare sinteză a funcţiilor face să apară un sens, o pertinenţă obiectivă complet independentă de indivizii care o produc: ne aflăm aici la nivelul unei limbi şi am putea numi, prin analogie cu fenomenele lingvistice, “tehneme” elementele tehnice simple – diferite de obiectele reale – pe baza cărora apare evoluţia tehnologică.
Dacă exceptăm obiectele tehnice pure, cu care nu avem niciodată de a face decât în calitate de subiecţi, observăm că cele două nivele, denotat obiectiv şi conotat (prin care obiectul este investit, comercializat, personalizat, prin care ajunge să fie folosit şi intră într-un sistem cultural) nu sunt cu totul disociabile, cum sunt cele ale limbii şi vorbirii în lingvistică. Spre deosebire de moneme şi foneme, tehnemele sunt în continuă evoluţie, transformare.

Teza lui Saussure, conform căreia un sistem semiotic se bazează doar pe diferenţă se aplică în primul rând obiectelor: obiectele nu semnifică în realitate, ci prin diferenţa lor, lucru ce duce la maximizarea diferenţelor şi la minimalizarea similarităţilor: peretele alb care poate trimite în acelaşi timp la sărăcie, dar şi la rafinament.
Sintaxa bunurilor – spaţiul pluridimensional al combinaţiilor obiectuale este mult mai puţin structurat în comparaţie cu limbajul. Dacă dimensiunea paradigmatică (sistemul) este bine structurat, sintaxa este slabă.

1. Obiectul ca semn

În 1888 Kleinpaul amintea de limbajul fără cuvinte al florilor şi al mănuşilor. Swift şi Academia din Lagado evidenţiază caracterul impracticabil al unui limbaj universal al obiectelor, substitut al limbii naturale (nu putem “căra” cu noi “într-un sac” toate obiectele despre care vrem să vorbim).

SIGN VEHICLE /vs/ REFERENT

Chestiunea semiotică a diferenţei - signified- referent

2. Semiotizarea obiectelor

Praxis /vs/ semiosis

Barthes susţine că obiectele utilitare au o substanţă a expresiei a căror esenţă nu este aceea de a semnifica; de exemplu hrana, care are rol de nutriţie. Dar, o dată cu societatea, apare semiotizarea obiectelor – telefonul mobil, hainele, paharul conferenţiarului nu sunt numai instrumente pure, ele poartă cu sine şi un sens, o semnificaţie intrinsecă (paharul de pe masa din amfiteatru nu este doar recipientul utilitar, ci semnul conferenţiarului, hainele nu ne feresc doar de intemperii, ci indică în mod clar un statut social-real sau simulat).

3. Limbajul bunurilor de consum

W. Nöth afirmă: “Consumul comunică un statut; putem face o seamă de inferenţe despre oameni în funcţie de bunurile şi serviciile pe care le-au selectat.” De aici decurge noţiunea de consum simbolic, brand image; importantă este satisfacţia simbolică şi nu cea a consumării concrete a obiectului.

În lista de mai jos sunt prezentate câteva semne alese cu totul arbitrar, pe care le folosesc bărbaţii pentru a se prezenta altora. Aceste semne pot fi folosite conştient sau inconştient, cel în cauză putându-le manipula sau putându-se trăda pe sine prin folosirea lor.

Semnificant --- Semnificat

Păr lung --- Anti-cultură (mai ales murdar)

Păr scurt --- Om de afaceri (tradiţional)

Păr foarte scurt --- Homosexual sau militar sau ambele

Păr tuns “nr. 1” --- Militar

Bronzat --- Amator de sport, cu mult timp liber

Palid --- Intelectual (ca atare şi bolnăvicios)

Jeans Levi’s --- Neglijent, proletar?

Jeans de marcă --- Elegant, bogat

Jeans K-Mart --- Muncitor

Costum din trei piese, în dungi --- Manager, om de afaceri

Servietă --- Demodat

Geantă diplomat --- Om de afaceri tradiţional

Geantă de mână --- Eurofil, pseudo-italian

Sac de spate (ghiozdan) --- Amator de activităţi în aer liber

Pungă --- Ţăran

Sandale --- Artist

Pantofi --- Om de afaceri

Ghete (de lucru) --- Muncitor

Bocanci --- Ecologist, alpinist

Ochelari de aviator --- Middle-class, comun

Ochelari de soare de culoare închisă --- Tip de gangster, paranoic

Papion --- Tip de tocilar

Cravată lată --- Demodat

Cravată subţire, panglică --- Ţăran, din vestul Americii

“Obiectul este acela care se oferă vederii, este acela care este gândit în raport cu subiectul care gândeşte.” (R. Barthes 1985: 250)
Conform dicţionarelor, obiectul este “ceva”, lucru care nu ne lămureşte prea mult dacă nu luăm în considerare conotaţiile cuvântului obiect. Barthes (1985: 250-251) identifică două mari grupuri de conotaţii:

i) conotaţiile existenţiale ale obiectului – obiectul este un lucru non-uman care se încăpăţânează să existe, cumva împotriva omului. În acest sens, există numeroase descrieri ale obiectului în literatură:
1. în “Greaţa” lui Sartre este descris un soi de încăpăţânare a obiectului de a exista în afara omului, provocând un sentiment de greaţă naratorului în faţa trunchiurilor copacilor dintr-un parc sau chiar în faţa propriei mîini;
2. în teatrul lui Ionescu apare o proliferare extraordinară a obiectelor, acestea invadează omul care nu se poate apăra şi care este înăbuşit de ele;
3. o tratare estetică a obiectului, în care acesta este prezentat ca având un soi de esenţă de a reconstitui, o regăsim la pictorii de naturi moarte, la anumiţi regizori de film, a căror caracteristică esenţială a stilului este aceea de a reflecta asupra obiectului (Bresson);
4. în Noul Roman apare un tratament special al obiectului, descris în stricta sa aparenţă.

ii) conotaţiile “tehnologice” ale obiectului – obiectul se defineşte în acest caz ca acel ceva care este fabricat (artificial). Obiectul este în acest sens produsul finit, standardizat, format şi normalizat, adică supus unor norme de fabricaţie şi calitate. Trăsătura esenţială a obiectului este, deci, aceea de a fi element de consum: un anume obiect este multiplicat în milioane de copii: telefon, ceas, bibelou, farfurie, mobilă. Toate acestea sunt ceea ce numim în mod normal obiecte, iar în acest caz obiectul nu mai evadează spre un infinit subiectiv, ci către unul social.

În mod normal, definim obiectul ca “ceva care foloseşte la ceva”. Aşadar, la prima vedere, obiectul este în întregime absorbit de o finalitate utilitară, de o funcţie. Şi prin aceasta, remarcă Barthes, există o tranzitivitate a obiectului: obiectul îi foloseşte omului pentru a acţiona asupra lumii, pentru a modifica lumea, pentru a exista în lume într-o manieră activă, deci obiectul joacă rolul unui soi de mediator între acţiune şi lume.
Chiar şi în cazul în care, aparent, un obiect nu are nici o utilitate, nu se poate spune că acel obiect nu serveşte la nimic, fie şi numai pentru că are o finalitate estetică (de exemplu un bibelou). Paradoxul semnalat de Barthes în acest sens este că acele obiecte care au o funcţie, o utilitate, un mod de folosinţă anume şi despre care s-ar putea crede că sunt exclusiv instrumente, poartă în realitate şi alte lucruri cu sine, sunt şi alte lucruri. Obiectele poartă un anume sens, ele servesc într-adevăr la ceva anume, dar, în acelaşi timp, comunică şi informaţii; “există întotdeauna un sens care depăşeşte utilitatea obiectului.” (Barthes 1985: 252) Un telefon, un stilou, o farfurie sunt obiecte cât se poate de funcţionale, au o utilitate bine definită, folosesc la ceva anume, dar, în acelaşi timp, ele transmit şi altceva, un anume sens de bogăţie, simplicitate, fantezie etc. Fiecare dintre ele face parte dintr-un sistem bine definit de obiecte-semne.
Semiotica obiectului studiază potenţialul comunicativ al obiectelor naturale şi al artefactelor culturale. Cu excepţia semioticii culinare, cele mai multe mesaje obiectuale sunt instanţe ale comunicării vizuale.

Cu toate că Internetul reprezintă o reţea gigantică la nivel mondial, riscurile asociate securităţii acestuia nu sunt foarte diferite de cele asociate cu fiecare sistem informatic în parte, ci doar mai ridicate. În plus, lipsa unor controale adecvate la nivelul reţelei face Internetul cu atât mai vulnerabil la infracţiunile clasice din domeniu. Aceasta pentru că Internetul a fost iniţial conceput pentru a încuraja diseminarea informaţiilor, şi nu pentru a le bloca în vreun fel. În plus, pedepsele legale pentru infracţiunile din Internet sunt sensibil mai mici decât cele similare din lumea reală, în unele ţări aceste pedepse lipsind cu desăvârşire!
Interceptarea şi manipularea ilegală a datelor reprezintă o primă astfel de categorie. În fapt, este relativ simplă să interceptezi, modifici, recrutezi pachetele de date care sunt transmise în Internet, şi este o practică petrecută de nenumărate ori. Controalele acestui tip de risc includ canalele de comunicaţie dedicate (de tipul reţelelor ATM), tehnologie SSL (un protocol de comunicaţie cu un nivel superior de securitate) şi algoritmi de criptare a datelor transmise în Internet.
Riscul accesului neautorizat la date reprezintă o altă problemă majoră asociată securităţii (sau mai degrabă lipsei acesteia) în Internet. Sunt celebre cazurile în care hackerii capătă controlul absolut asupra sistemelor informatice utilizate pentru disponibilizarea diferitelor servicii în Internet. Angajaţi interni cu intenţii ostile sau parteneri externi, incluzând spionii politici şi economici, se prevalează de aceste tehnici pentru a accesa informaţii confidenţiale. Sau, mai des în cazul website-urilor, pur şi simplu acestea sunt atacate pentru a pune un „graffiti” pe paginile acestora, după cum a fost cazul Departamentului de Justiţie din Statele Unite în 1997, când sigla paginii a fost transformată astfel încât să apară „Departamentul de Injustiţie”. În general, auditul sistemelor informatice presupune şi existenţa unui aşa-numit test de penetrare, pentru a determina vulnerabilitatea unui sistem informatic la acest tip de atac. Ca apărare, cele mai bune soluţii sunt cele din categoria programelor firewall setate cu atenţie, ca şi politicile de acces şi de parole la nivelul reţelei client, care trebuie să reflecte riscul sistemelor investigate de a se confrunta acu astfel de ameninţări. De asemenea, complexitatea acestui tip de ameninţări de securitate informaţională presupune în multe cazuri utilizarea unui serviciu externalizat de securitate IT. Atacurile din categoria împiedicării utilizatorilor legitimi să acceseze serviciile unui website reprezintă o ameninţare de dată recentă în Internet şi se produc în general prin lansarea, din diverse adrese şi simultan, a unui număr foarte ridicat de cereri către un server, împiedicându-l astfel să răspundă cererilor legitime, şi în anumite cazuri scoţându-l cu totul din funcţiune. Pentru preîntâmpinarea acestor probleme, serverele sunt prevăzute cu controale stricte ale accesului utilizatorilor externi şi cu servicii de alertare atunci când resursele informatice sunt suprasolicitate.
Sub denumirea de web spoofing este cunoscută practica asumării identităţii unei alte persoane în Internet. Identificarea în Internet se realizează, atunci când nu sunt folosite parole, pur şi simplu pe adresa IP proprie pe care fiecare calculator o face cunoscută de fiecare dată când transmite mesaje în Internet. Aşadar, tot ceea ce trebuie să facă cineva pentru a-şi asuma o altă identitate în Internet este să utilizeze această adresă IP. Nu este chiar atât de simplu cum sună, dar nici chiar atât de complicat şi procesul este din nou unul extrem de frecvent. În plus, prin spoofing se pot intercepta mesajele legitime către o anumită destinaţie, precum magazinele virtuale, scopul principal al hackerilor fiind acela de a intercepta mesajele care conţin informaţii sensibile, precum numărul şi codul cărţilor de credit.
Aşa numiţii „gândaci” din web (web bugs) seamă cu fişierele cookie, în sensul că urmăresc utilizatorii, însă fără să se rezume la paginile unui singur website, ci îi urmăresc practic oriunde se îndreaptă. Cea mai bună metodă de a controla acest risc este, din nou, utilizarea de programe din categoria firewall.
În general, un firewall reprezintă cea mai la îndemână şi mai complexă metodă de a reduce riscurile asociate cu securitatea din Internet. Un astfel de program este conceput să examineze întregul trafic care se desfăşoară între sistemul sau reţeaua pe care o protejează şi Internet, determinând, pentru fiecare pachet, dacă acesta reprezintă o comunicaţie legitimă sau ilegitimă. Ca regulă generală, un astfel de sistem trebuie setat astfel încât să respingă orice tip de comunicaţie, cu excepţia acelora care sunt în mod specific permise.
În sfârşit, banalii şi tradiţionalii viruşi informatice reprezintă încă cea mai răspândită formă de atac, în Internet aceştia căpătând denumirea de vierme (worm). În general, copii ale acestor programe intră în sistemele informatice ca ataşamente ale mesajelor e-mail, sau ataşaţi unor programe software pe care utilizatorii le încarcă în mod inocent pe calculatoarele lor. De la virus la virus, acţiunile dăunătoare pe care aceştia le pot genera includ ştergerea datelor, defectarea echipamentelor hardware prin forţarea unor utilizări improprii, sau, mai recent şi mai frecvent în Internet, deschiderea de căi de acces pentru utilizatorii externi în maşinile teoretic protejate prin programe de tip firewall. Tot în mod tradiţional, cea mai bună metodă de a preîntâmpina acest risc este utilizarea de programe antivirus, actualizate frecvent (de câteva ori pe zi, prin Internet, în cazul programelor antivirus competitive) pentru a răspunde tot timpul ultimelor versiuni identificate ale viruşilor care se răspândesc continuu în Internet.
Numărul şi tipul riscurilor la adresa securităţii în Internet sunt limitate numai de imaginaţia persoanelor cu intenţii ostile care se manifestă în acest mediu. În general, aceste riscuri sunt controlate printr-un ansamblu de măsuri care includ o bună politică organizaţională, ce impune utilizarea unor politici şi standarde adecvate şi realizează o educaţie corespunzătoare a personalului, printr-o securitate fizică a accesului la echipamentele hardware şi software utilizate direct sau indirect pentru disponibilizarea serviciilor în Internet, ca şi pentru controlul accesului logic la resurse, prin parole, conturi de utilizator şi drepturi diferenţiate de acces. De asemenea, la nivelul comunicaţiei în Internet este recomandabilă utilizarea unor tehnologii de criptare a datelor, precum protocoalele SSL sau SET (la nivel minim), însoţite, bine înţeles, de programe din categoria firewall şi antivirus, furnizate de producători recunoscuţi pe respectivele pieţe.

Un website este confruntat cu o serie de riscuri de securitate, preocuparea webmasterului fiind aceia de a face tot ce-i stă în putinţă de a minimiza aceste riscuri. Adunând în aceiaşi reţea mondială populaţia întregului glob, Internetul a devenit astfel şi locul în care pot fi lansate, la fel de uşor şi de rapid ca în cazul ofertelor de marketing direct prin e-mail, atacuri informatice care să, după cum s-a demonstrat în trecut, să afecteze zeci de milioane de utilizatori într-un decurs de zile, sau chiar de ore.
Ameninţările la adresa securităţii în Internet, vaste ca abordare şi extindere, au fost grupate în general în subcategorii precum modificarea, ştergerea sau accesul, neautorizat la date, la resursele hardware şi software, copierea neautorizată a datelor, împiedicarea utilizatorilor legitimi să folosească diferite resurse informatice, şi, în sfârşit, infracţiunile din categoria celor care implică Internetul pentru a obţine în mod ilicit informaţii sau bunuri financiare şi materiale. Furtul din bănci cu ajutorul accesului Internet nu mai este demult o noutate, primele cazuri întâmplându-se cu mai bine de zece ani în urmă.
Pentru a trece în revistă câteva evenimente majore care au afectat securitatea serviciilor din Internet în ultimii ani, în 1999 Yahoo! a fost nefuncţional pentru câteva ore (pierzând în proces milioane de dolari) datorită unui atac din categoria prevenirii accesului legitim la informaţii. În aceiaşi zi şi din cauza aceluiaşi atacator au fost practic scoase din folosinţă website-uri precum CNN.com, eBay, şi Amazon.com. Tot în 1999, în decembrie, nu mai puţin de 300,000 de numere de cărţi de credit, împreună cu parolele aferente, au fost furate din baza de date a magazinului virtual CDNow.com, multe dintre ele fiind apoi folosite în tranzacţii frauduloase70. În martie 2000 virusul Melissa a atacat cutiile poştale ale utilizatorilor din întreaga lume, pierderile estimate în urma sa depăşind 80 de milioane de dolari. Un an mai târziu, un grup de hackeri au recunoscut în faţa tribunalului utilizarea frauduloasă, pentru ei şi clienţii lor, a cardurilor telefonice, fraudă ce a afectat companiile de telefonie din Statele Unite Sprint, AT&T şi GTE la o valoare totală estimată de 10 milioane de dolari.

Pe lângă exigenţele de ordin general pe care un website trebuie să le satisfacă, acele instrumente folosite în scopuri de marketing (practic, majoritatea celor disponibile în Internet) ar trebui să satisfacă şi o serie de criterii direct legate de activitatea de Marketing.
Au fost înglobate aspecte care ţin de globalizare?
Internetul reprezintă un instrument în care distribuţia geografică a participanţilor este irelevantă, motiv pentru care reprezintă o modalitate ideală de adresare către piaţa globală. Însă deşi obstacolul geografic este depăşit, există în continuare un obstacol cultural care trebuie avut în vedere de către cei care se adresează unei audienţe mondiale. Astfel, este util ca site-ul să fie realizat în cel puţin câteva limbi de circulaţie internaţională, diversele sale variante să ţină seama de specificul cultural al publicului căruia i se adresează (semnificaţia culorilor, a formulelor de adresare, obiceiuri locale).
S-a ţinut seama de particularităţile utilizatorilor?
Ca instrument de marketing, un website poate fi realizat astfel încât să se adreseze în mod diferit pentru fiecare segment de vizitatori identificat. Mai mult, în Internet se pot realiza instrumente personalizate pentru fiecare vizitator, în funcţie de profilul socio-demografic şi de obiceiurile de cumpărare şi vizitare observate, realizându-se astfel o personalizare complexă a website-ului, fiind însă în prealabil necesară o înregistrare a utilizatorului pe site-ul respectiv, ca şi acordul său în utilizarea de fişiere de tip cookie.
Care este poziţia ocupată în piaţă de către site?
La nivelul Internetului, la fel ca şi în economia reală, există o serie de pieţe, locale sau distribuite, în funcţie de tipul de serviciu online oferit, ca şi de segmentul de vizitatori cărora li se adresează. Astfel, spre exemplu poate fi identificată o piaţă a produselor educaţionale în Marketing disponibile în Internet, sau o piaţă a magazinelor virtuale din România care oferă produse din domeniul IT. Plasarea la nivelul acestor pieţe se poate realiza prin consultarea unor servicii specializate care contorizează traficul siturilor de acelaşi profil, spre exemplu Trafic.ro în România (www.trafic.ro) sau a serviciilor de auditare a vânzărilor online, disponibile pe alte pieţe, un astfel de exemplu fiind panelul oferit de către PriceWaterhouseCooper’s în Statele Unite (www.pwc.com).
Dacă site-ul investigat este parte a unui consorţiu online?
In mod ideal, website-urile ar trebui să aibă parteneriate cu alte organizaţii, în special cele aparţinând clienţilor vizaţi de serviciile oferite sau a firmelor partenere, pentru o promovare reciprocă, prin intermediul schimbului de bannere sau de hiperlegături. Astfel, clienţii sunt capabili să viziteze website-urile partenere şi să-şi rezolve rapid problemele online. De
asemenea, poate fi vorba şi despre un parteneriat cu site-urile din aceiaşi categorie, în interiorul unui webring.
Dacă site-ul oferă avantaje pentru utilizarea serviciilor online?
În multe cazuri, clienţilor le este mai comod să utilizeze un serviciu din economia reală decât să apeleze la contrapartida sa din Internet, motiv pentru care utilizarea unor elemente de atracţie suplimentare este bine venită pentru a atrage clienţi. Astfel de instrumente ar putea fi din categoria vânzărilor la preţ promoţional, vânzării grupate sau oferirea unor premii.
Dacă site-ul strânge date despre clienţi prin intermediul website-ului?
Un website reprezintă un instrument ideal de colectare de date despre utilizatori, atât direct (prin înregistrare pe site şi feedback) cât şi indirect (prin fişiere de tip cookie). Aceasta va ajuta organizaţia să identifice şi să definească oportunităţile şi problemele, să monitorizeze şi să evalueze acţiunile de marketing şi performanţă.
Ce instrumente de branding sunt utilizate?
Prin website, organizaţia trebuie să ofere un nume (uşor de memorat şi reprodus), un termen, un semn, un simbol sau un design care să ajute clienţii să identifice website în raport cu alte produse similare din Internet. Logo-ul plasat în stânga sus identifică într-o manieră transparentă provenienţa informaţiei. Mai mult, plasarea sa nu este aleatorie, acesta fiind primul punct de citire al ochiului pe un ecran, având în vedere că „privirea are tendinţa să se deplaseze în sensul acelor de ceasornic şi se dedică în principal părţii stângi a câmpului vizual pentru dreptaci (si a celei drepte pentru stângaci), pauzele realizându-se în stânga, sus”69. Utilizarea de logo-uri şi de un design comun al paginilor reprezintă o modalitate frecventă de creare a unui sentiment de unitate a paginilor din site. Suplimentar, în Internet şi numele domeniului ales reprezintă un instrument de branding extrem de influent, anumite organizaţii fiind cunoscute aici strict în funcţie de acesta, şi nu după denumirea lor oficială (ex.: Amazon.com, Trafic.ro). De asemenea, este necesară utilizarea de adrese alternative, pentru a veni în preîntâmpinarea utilizatorilor cărora uită să completeze întregul URL. Astfel, site-urile ar trebui să se încarce indiferent dacă utilizatorul adaugă sau nu particula „www” în faţa adresei . De asemenea, în cazul în care utilizatorul uită să precizeze numele fişierului, este recomandabil ca pagina de gardă a site-ului să se intituleze index, default sau home, denumiri căutate automat de browsere atunci când resursa solicitată nu este precizată (se specifică doar adresa serverului în URL). Vizitatorii au nevoie să ştie pe ce website se află, astfel că un logo sau a un titlu al paginilor, care să includă denumirea site-ului reprezintă un alt element apreciat în această secţiune.

Felul în care este percepută o pagină a unui website, atât la nivel estetic cât şi funcţional, depinde într-o foarte mare măsură de un model general al paginilor pe care utilizatorii şi l-au format din experienţele în Internet anterioare. În plus, există o serie de criterii obiective şi funcţionale care duc la o apreciere mai mult sau mai puţin favorabilă din partea persoanelor care vizitează un anumit website.
Dacă elementele de identificare vizuală sunt folosite în mod consistent?
Elementele de identificare vizuală a unei pagini, precum modul de organizare generală al paginii, fundalul, culorile folosite pentru texte şi hiperlegături, logo-urile site-ului sau titlurile paginilor trebuiesc folosite în mod consistent în întregul site, pentru a crea utilizatorilor sentimentul apartenenţei tuturor paginilor vizualizate la un ansamblu logic şi unitar.
Cât de inteligibile sunt textele conţinute în pagini?
Inteligibilitatea unui text este dată în principal de gradul de claritate şi lizibilitate a acestuia. Contrastul suficient între fundal şi text este necesar, împreună cu fundaluri atrăgătoare, în caz contrar fundalul şi cuvintele se vor confunda şi citirea va fi îngreunată. De asemenea, claritatea şi concizia exprimării reprezintă un alt element apreciat de către vizitatorii unei pagini, care doresc să acceseze conţinutul informaţional rapid şi cu un efort intelectual minim. În plus, se recomandă specificarea dimensiunii textelor folosindu-se procentele în locul dimensiunilor absolute, exprimate în pixeli, pentru că astfel se oferă posibilitatea browserelor de a adapta dimensiunea textelor în funcţie de rezoluţia monitorului pe care utilizatorul vizualizează paginile site-ului. De asemenea, textele ar trebui realizate cu nu mai mult de trei tipuri de fonturi la nivelul întregului site, respectiv un singur font per pagină, în caz contrar generându-se confuzie şi o impresie de disconfort printre vizitatori. Similar, numărul de culori distincte ar trebui să fie destul de redus, folosindu-se pe cât posibil culorile de bază, reprezentate identic pe toate echipamentele hardware folosite de utilizatori pentru accesarea Internetului, iar combinaţiile de culori ar trebui să se bazeze pe un contrast puternic între fundal şi culorile folosite pentru text.
Există imagini utilizate pentru fixarea conţinutului informaţional?
Deşi pe parcursul acestei lucrări am prezentat o serie de probleme pe care utilizatorii le pot întâmpina atunci când în paginile site-ului există pagini şi alte elemente grafice, utilizarea acestora este esenţială pentru o înţelegere cât mai facilă şi mai exactă de către utilizatori a conţinutului vizual. O evaluare însă necesită să determine dacă aceste imagini sunt folosite în directă legătură cu textul conţinut şi cu scopurile generale ale site-ului, dacă se folosesc în mod util sau exagerat, şi dacă elementele grafice utilizate au fost optimizate pentru o încărcare cât mai rapidă (dimensiune redusă, imagini şi texte alternative, posibilitatea de încărcare pe blocuri). De asemenea, imaginile (poze, grafice, tabele, desene) nu trebuie să depăşească un ecran, în caz contrar conţinutul lor informativ va fi în bună parte pierdut.
Au fost respectate modelele de realizare a paginilor?
Există o serie de modele de prezentare a informaţiilor în cadrul unui website care au fost asimilate de utilizatorii Internet drept corecte datorită faptului că au avut ocazia să le întâlnească în nenumărate ocazii. Deşi doar orientative, utilizarea lor poate oferi vizitatorilor o impresie de familiaritate şi confort, în capitolul anterior fiind prezentate pe scurt câteva dintre aşteptările lor în ceea ce priveşte plasarea conţinutului informaţional şi a elementelor ce ţin de navigaţie în interiorul unei pagini.
Utilizarea animaţiilor respectă principiile utilităţii paginilor?
Imaginile sau meniurile animate reprezintă un element grafic atractiv pentru mulţi dintre realizatorii de pagini Web, însă utilizarea lor poate foarte uşor să devină deranjantă atunci când nu realizată din perspectiva conţinutului informaţional al paginilor în care se găsesc. Astfel, utilizarea animaţiilor trebuie în permanenţă justificată de plusul de informaţie pe care îl adaugă paginii sau de gradul superior de fixare a informaţiilor din pagină pe care îl oferă. Altfel, aceste animaţii vor distrage vizitatorii, scăzând utilitatea percepută a paginilor.
Informaţiile esenţiale sunt plasate în zona principală a paginii?
În cazul utilizatorilor care accesează Internetul folosindu-se de echipamente hardware cu o rezoluţie redusă, o bună parte din pagină, aşa cum a fost gândită de cei care au realizat-o, necesită utilizarea intensă a barelor de scroll pentru a fi accesată. O parte dintre utilizatori însă nu sunt dispuşi să facă acest efort, şi în multe cazuri nu sunt convinşi de nimic din ecranul activ că trebuie să o facă, motiv pentru care unele informaţii sunt ignorate. Astfel, este important ca informaţiile esenţiale să fie vizibile pe ecrane cu o rezoluţie de 800 x 600 de pixeli, pentru a se asigura că marea majoritate a utilizatorilor din Internet au acces la aceste informaţii.

Utilizarea unor elemente tehnice corecte şi complexe poate fi inutilă în asigurarea unui succes pentru site-ul Web realizat dacă acesta este dificil de utilizat de către un utilizator tipic. Aceasta se traduce printr-o preferinţă pentru o navigabilitate uşoară, cu posibilitatea de a găsi cu uşurinţă informaţia de contact, în cazul în care utilizatorii au cereri adiţionale.
Există instrumente de navigare facile?
O navigaţie facilă în interiorul site-ului presupune realizarea de instrumente clare şi eficace de navigare în fiecare pagina. În termeni generali, aceasta ar presupune existenţa unei hiperlegături vizibile către pagina de întâmpinare a site-ului (index, default sau home) în toate paginile acestuia, existenţa unei hărţi sau a unui index pentru site-ul respectiv, pentru a le permite utilizatorilor să se orienteze rapid în site, existenţa unor meniuri desfăşurate în pagină, de tipul Index>>Produse>>Casetofoane>>Panasonic pentru ca utilizatorii să aibă o idee generală despre locul în care se găsesc în interiorul site-ului, respectiv disponibilitatea unui motor de căutare în interiorul site-ului, pentru a permite utilizatorilor să găsească rapid informaţiile căutate. Mai mult, pentru comoditatea şi o bună orientare a utilizatorilor, este necesar ca elementele de navigaţie (hiperlegături, butoane, bannere, meniuri) să se afle în aceiaşi zonă pe toate paginile din site. Per total, este necesară evaluarea uşurinţei cu care utilizatorii pot accesa conţinutul site-ului, structura de navigaţie fiind cât mai intuitivă şi accesibilă. În sfârşit, paginile aflate pe acelaşi nivel în structura ierarhică a site-ului, ca şi nodul rădăcină (pagina de întâmpinare) şi nodurile frunză (paginile de pe ultimul nivel ierarhic) ar trebui sa fie posibil de accesat direct din fiecare pagină a website-ului.
Hiperlegăturile respectă regulile generale de utilitate?
Hiperlegăturile reprezintă un element esenţial în realizarea paginilor Web, stând la baza navigaţiei din Internet. Astfel, hiperlegăturile trebuiesc identificate ca atare cu uşurinţă, iar textul sau imaginile folosite să fie sugestive pentru resursele la care fac referinţă. De asemenea, textele folosite pentru prezentarea hiperlegăturilor trebuie să fie inteligibile şi logice şi în cazul în care nu sunt folosite în navigaţie, aceasta presupunând în primul rând că textele care fac referire în mod direct la procesul de navigaţie (de genul „Apasă aici”) sunt percepute ca neprofesionale şi, uneori, hilare de către vizitatori. Deşi butonul „Back” oferit de către browser-ul folosit de utilizatori pentru a naviga în Internet nu trebuie dezactivat, în caz contrar utilizatorii simţinudu-se „prizonieri”, de asemenea nu trebuiesc forţaţi utilizatorii să apeleze la el pentru a-şi continua navigaţia, acest lucru fiind valabil atunci când în site există aşa-numite „fundaturi” (deadend pages), pagini care nu oferă nici o altă opţiune pentru continuarea navigaţiei. Evident, hiperlegăturile nefuncţionale, ar trebui să lipsească în totalitate din paginile unui site, testarea existenţei resurselor la care fac trebuind efectuată periodic. În sfârşit, hiperlegăturile ar trebui să păstreze culorile tradiţionale (albastru pentru cele nevizitate, roşu sau mov pentru cele active sau vizitate) pentru a fi mai uşor identificabile.
Dacă informaţiile esenţiale sunt uşor accesibile?
Accesibilitatea informaţiilor importante pentru vizitatori reprezintă un criteriu important de apreciere a utilităţii unui website. Astfel, paginile accesate frecvent, precum pagina principală, harta site-ului sau pagina de contact trebuie să fie prezente în zonele de navigaţie la nivelul fiecărei pagini din site. De asemenea, informaţiile importante trebuie accesate utilizându-se un număr minim de paşi, o regulă empirică utilizată în Internet precizând că informaţiile frecvent accesate nu ar trebui să fie disponibile cu un număr de cel mult trei click-uri cu mouse-ul. De asemenea, prezenţa unui titlu clar la nivelul fiecărei pagini ajută utilizatorii să se orienteze rapid în site şi să decidă dacă informaţiile căutate se află în pagina curentă sau nu. Hiperlegăturile care referă pagina în care se găsesc (cu excepţia hiperlegăturilor interne) sunt, de asemenea, percepute de utilizatori ca o dovadă de lipsă de profesionalism şi neseriozitate în realizarea site-ului.
Există alternative pentru frame-uri?
Tehnologia frame-urilor a apărut abia în 1997, iar utilizatorii care folosesc browsere mai vechi de această dată nu au posibilitatea de a vizualiza paginile care o folosesc. În plus, o bună parte dintre utilizatorii Internetului consideră frame-urile deranjante sau depăşite, motiv pentru care au o părere similară faţă de site-urile care le folosesc. De asemenea, în cazul în care optează pentru folosirea acestei tehnologii, site-urile trebuie să ofere o pagină de tipul non-frames, în care fie să realizeze acelaşi conţinut prin tabele de formatare, fie, la nivel minim, să ofere utilizatorilor care nu pot vizualiza conţinutul informaţional o scurtă informare despre faptul că site-ul foloseşte frame-uri, respectiv despre informaţiile conţinute.
Au fost incluse hiperlegături către plug-in-urile folosite?
Anumite site-uri aleg să folosească, din diferite motive, tehnologii complexe de prezentare a paginilor, tehnologii care nu fac parte dintre standardele stabilite pentru Internet. În acest caz, browserele lor trebuiesc completate cu anumite programe oferite de producătorii acestor tehnologii, cunoscute sub denumirea de plug-in. Astfel de exemple includ MacroMedia Flash, Adobe Acrobat Reader sau QuickTime Player, site-urile considerate necesitând hiperlegături către paginile firmelor producătoare.
Care sunt modalităţile de feedback accesibile utilizatorilor?
După cum spuneam, un website reprezintă în primul rând un instrument de marketing, iar din această perspectivă este vitală utilizarea unei mijloc oferit utilizatorilor de a-i contacta pe cei care administrează site-ul (webmaster). Astfel, metoda minimă de feedback este oferirea unei adrese de e-mail pentru contact, a unui număr de telefon sau de fax pentru contact, situate într-o zonă uşor accesibilă a fiecărei pagini, sau a unei pagini dedicate a site-ului. De asemenea, paginile de succes în Internet în majoritatea lor oferă instrumente specializate din categoria formularelor de contact, a paginilor de ajutor (help) sau a celor de tip FAQ (Frequently Asked Questions), care răspund problemelor majore pe care le pot întâmpina utilizatorii pe parcursul navigaţiei. În plus, există posibilitatea utilizării unui serviciu de relaţii cu clienţii online, care poate utiliza o tehnologie din categoria forum (text sau audio) sau videoconferinţă.
Paginile pot fi vizualizate şi în browsere de tip text?
Browserele de tip text, folosite de aproximativ 5% dintre persoanele care accesează Internetul68 (care încarcă paginile web mult mai rapid decât browserele tradiţionale), ignoră conţinutul grafic al paginilor. În aceste condiţii, se utilizează atributele ALT pentru etichetele HTML, ce permit utilizarea unui text alternativ pentru pagini. Similar, structura de navigaţie ar trebui să includă şi hiperlegături bazate pe text pentru accesarea paginilor site-ului, nu doar meniuri grafice sau active.
Elementele de tip imagemap sunt încărcate în browser?
Un element de tip imagemap reprezintă o poză utilizată nu pentru una, ci mai multe hiperlegături, prin asocierea diferitelor zone ale pozei cu URL-uri distincte. Există posibilitatea încărcării descrierilor asociate acestor pagini în browserul clientului, sau păstrării acestor descrieri pe serverul pe care este stocat site-ul. A doua variantă este mai uşor de implementat, dar necesită un timp mai lung de aşteptare pentru utilizatori.
Se abuzează de pop-up-uri?
După cum am arătat în capitolul anterior, ferestrele de tip pop-up sunt considerate extrem de deranjante de către utilizatori, motiv pentru care utilizarea lor ar trebui restricţionată pe cât posibil, eventual strict pentru mesaje de eroare cu efect semnificativ asupra sesiunii de navigaţie, sau pentru a reaminti vizitatorului elemente esenţiale pe care le-a scăpat din vedere.

Dincolo de aspectele care ţin de tipul de informaţii prezentate sau de felul în care acestea sunt prezentate, aspectele tehnice sunt cele care vor fi primele apreciate de vizitatori, în special dacă această apreciere este negativă. Funcţionalitatea hiperlegăturilor – în medie, mai mult de 5% din legăturile pe care website-urile le oferă sunt nefuncţionale – afectează imaginea profesională a site-ului şi acţionează ca un obstacol pentru motoarele de căutare. Folosirea unor etichete HTML greşite sau inadecvate pot crea dificultăţi majore browserelor în procesarea HTML şi pot îngreuna citirea website-urilor de care vizitatori, în unele cazuri paginile încărcate în paginile lor neavând nicio legătură cu cele gândite de către designeri. De asemenea, compatibilitatea cu diversele categorii de browsere şi echipamente hardware utilizate de către navigatori este vitală în transmiterea mesajelor către un număr cât mai mare de receptori. De asemenea, timpul de încărcare al paginilor afectează într-o foarte mare măsură nivelul de satisfacţie obţinut de utilizatori în urma vizitei într-un site Web. Astfel, cele mai importante dintre aspectele tehnice care ar trebui analizate includ:
Timpul de încărcare al paginilor?
Timpul de încărcare al paginilor reprezintă unul dintre principalele criterii de apreciere a unui site. În primul rând, trebuie testată dacă paginile site-ului respectă „regula celor 10 secunde”, care precizează că o pagină apreciată de utilizatori se încarcă în cel mult 10 secunde, fiind tolerate totuşi şi pagini care au un timp de încărcare ceva mai mare, de până la 20 de secunde. Viteze de încărcare depinde în principal de lungimea de bandă cu care utilizatorul accesează Internetul, dar şi de lungimea de bandă a serverului Web pe care sunt publicate paginile, în corelaţie cu numărul de utilizatori care accesează simultan acest server. De asemenea, este apreciată, în cazul elementelor grafice despre care se ştie că se încarcă greu, precum pozele sau paginile realizate în Macromedia Flash, existenţa unor modalităţi de evitare a timpului îndelungat de aşteptare, precum butoanele de skip sau prezenţa aşa-numitelor poze „thumbnail”, poze similare, însă cu o rezoluţie mai mică, ceea ce le face mai uşor de descărcat. Sau, la nivel minim, prezenţa atributului ALT pentru codurile HTML corespunzătoare, care oferă un text alternativ pentru elementele grafice care nu se încarcă, sau se încarcă cu dificultate. Estimarea timpului de încărcare poate fi făcută şi cu ajutorul unor servicii specializate din Internet, precum NetMechanic (www.netmechanic.com) sau WebSpeed Optimizer (http://www.xat.com/wo).
S-a avut în vedere accesibilitatea paginilor în realizarea site-ului?
Internetul modern este un mediu deschis tuturor utilizatorilor care îl pot accesa, inclusiv celor cu dizabilităţi fizice sau psihice. Este important ca paginile realizate de către aceştia să nu îi excludă apriori pe cei care nu sunt incapabili să vadă la fel de bine ca majoritatea utilizatorilor, să audă sau să se mişte. De asemenea, cei care folosesc un alt tip de monitor pentru vizualizarea conţinutului informaţional al siturilor din Internet ar trebui luaţi în considerare, ca şi în cazul în care aceştia folosesc un browser diferit de cel folosit de majoritatea utilizatorilor din Internet, sau un sistem de operare nestandard. Accesibilitatea paginilor în Internet reprezintă o preocupare majoră a consorţiului ICANN care guvernează acest mediu, ghidul pus la dispoziţia realizatorilor site-uri oferind o serie de sfaturi utile în acest sens67. De asemenea, există o serie de instrumente automatizate pentru determinarea eventualelor probleme de accesibilitate, precum instrumentele de vizualizare denumite Preview in Browser oferit de Microsoft FrontPage, sau instrumente disponibile în Internet, precum produsul companiei WatchFire sau cel Keynote WebIntegrity .
Funcţionalitatea hiperlegăturilor?
Hiperlegături nefuncţionale (întrerupte) sunt asimilate de către utilizatori unei promisiuni neîndeplinite. Aceştia se aşteaptă să găsească informaţii utile la celălalt capăt al hiperlegăturii, iar în loc de aceasta primesc doar un mesaj de eroare, situaţie iritantă pentru mulţi dintre ei. În aceste cazuri, şansele ca respectivii utilizatori să folosească în continuare serviciile unui website pe care îl consideră neserios se reduc dramatic, motiv pentru care trebuie asigurată funcţionalitatea tuturor hiperlegăturilor din pagini. Din nou, se poate apela la o serie de instrumente specializate în semnalarea acestor erori, exemplele aici incluzând din nou Keynote şi Popularity Link .
Greşeli gramaticale?
Identificarea de greşeli de sintaxă sau exprimare în textul unui pagini Web, la fel ca şi în cazul unei lucrări ştiinţifice sau academice, este percepută de către utilizatorii Internet ca o dovadă de neseriozitate şi neimplicare, cu efecte serioase în seriozitatea percepută a conţinutului informaţional şi comercial al site-ului. Există, atât în afara cât şi în interiorul Internetului o serie de servicii automatizate care permit înlăturarea greşelilor de ortografie, însă în cazul exprimărilor incorecte eficienţa acestora este mult mai redusă. Instrumentul denumit Spelling and Grammar oferit de către produsul Microsoft Office Word realizează acest serviciu offline, în timp în Internet poate fi apelat spre exemplu serviciul gratuit Spell Checker .

Înainte de a se trece la analizarea amănunţită a acelor elemente despre care se ştie că duc la creşterea numărului de vizitatori într-un site, este util să se găsească răspunsul la o serie de întrebări cu caracter general, ce vor ajuta în stabilirea relevanţei aspectelor specifice de evaluare.
Care este obiectivul principal al website-ului evaluat?
Organizaţiile şi persoanele fizice publică site-uri pe Internet din nenumărate motive, iar acestea influenţează în mod decisiv felul în care site-ul este prezentat, ca şi importanţa relativă a diverselor elemente de conţinut. Astfel, un site poate fi publicat pe Internet în primul rând pentru a servi la prezentarea unui organizaţii, sau pentru a genera profit, educativ sau pur şi simplu pentru amuzament.
Cine este deţinătorul website-ului?
Această informaţie este utilă în încercarea de determinare a gradului de acurateţe şi relevanţă a informaţiilor existente în paginile site-ului, în general pentru determinarea încrederii pe care un utilizator o poate avea în conţinutul acestuia. Astfel, poate fi vorba de o persoană fizică, de o organizaţie, de o instituţie guvernamentală, fiecare cu nivelul corespunzător de credibilitate. În plus, tot în această secţiune sunt analizate elemente precum existenţa surselor citate sau a numelui autorului textului, ca şi de o eventuală recunoaştere a acestora din surse independente. Specificarea persoanei sau organizaţiei care deţine drepturile de autor pentru pagina realizată, însoţită eventual de o adresă de e-mail de contact sau o pagină de feedback reprezintă o garanţie în plus a implicării şi susţinerii autorilor pentru conţinutul site-ului.
Când a fost website-ul ridicat în Internet, respectiv când a fost actualizat ultima oară?
Este importantă stabilirea actualităţii şi relevanţei conţinutului informaţional al unei pagini. O pagină care există de mult timp în Internet şi este actualizată frecvent prezintă o garanţie mai ridicată pentru informaţiile prezentate decât una care nu a fost actualizată de o bună perioadă de timp, sau ridicată în Internet doar de câteva zile. De asemenea, disponibilitatea autorilor de a oferi aceste informaţii reprezintă o garanţie în plus a seriozităţii şi implicării lor în asigurarea unor servicii utile pentru vizitatori.
Cât de bine se integrează informaţiile prezentate cu cele cunoscute deja?
În principiu, se poate verifica acurateţea şi corectitudinea informaţiilor prezentate prin prisma cunoştinţelor deja dobândite pe acelaşi subiect, iar în cazul discrepanţelor majore se poate conclude că informaţiile fie nu sunt actuale, fie sunt corecte. Sau, similar în cazul informaţiilor despre care se ştie că sunt corecte, se poate determina faptul că şi restul informaţiilor prezentate sunt corecte.
Cât de popular este respectivul website?
Gradul de vizitare a unui website de către utilizatorii Internet, ca şi gradul de revizitare (ce procent dintre vizitatori revin în paginile acestuia), reprezintă informaţii utile în determinarea seriozităţii şi pertinenţei serviciilor pe care website-ul le oferă. Astfel, unele site-uri au ales să prezinte în propriile pagini numărul de vizitatori, însă în general autopromovarea evidentă nu este foarte apreciată în Internet. O modalitate alternativă ar fi utilizarea unor servicii automatizate de auditare a traficului unui anumit site, precum Trafic pentru piaţa din România (www.trafic.ro).