Cyber Marketing si Marketing Internet

Există aproape tot atâtea criterii de clasificare câte obiecte: dimensiunea, gradul de funcţionalitate, forma, conotaţiile la care trimit (bogat sau sărac, tradiţional sau modern), durata, materia pe care o transformă (de exemplu, pentru râşniţa de cafea este clar care este această materie, pe când pentru o oglindă sau pentru radio este mai puţin evident) etc. Orice obiect transformă ceva – gradul de exclusivitate sau de socializare a utilizării: privat, familial, public.
Fiecare trecere a unui sistem la un altul, mai bine integrat, fiecare comutare în interiorul unui sistem deja structurat, fiecare sinteză a funcţiilor face să apară un sens, o pertinenţă obiectivă complet independentă de indivizii care o produc: ne aflăm aici la nivelul unei limbi şi am putea numi, prin analogie cu fenomenele lingvistice, “tehneme” elementele tehnice simple – diferite de obiectele reale – pe baza cărora apare evoluţia tehnologică.
Dacă exceptăm obiectele tehnice pure, cu care nu avem niciodată de a face decât în calitate de subiecţi, observăm că cele două nivele, denotat obiectiv şi conotat (prin care obiectul este investit, comercializat, personalizat, prin care ajunge să fie folosit şi intră într-un sistem cultural) nu sunt cu totul disociabile, cum sunt cele ale limbii şi vorbirii în lingvistică. Spre deosebire de moneme şi foneme, tehnemele sunt în continuă evoluţie, transformare.

Teza lui Saussure, conform căreia un sistem semiotic se bazează doar pe diferenţă se aplică în primul rând obiectelor: obiectele nu semnifică în realitate, ci prin diferenţa lor, lucru ce duce la maximizarea diferenţelor şi la minimalizarea similarităţilor: peretele alb care poate trimite în acelaşi timp la sărăcie, dar şi la rafinament.
Sintaxa bunurilor – spaţiul pluridimensional al combinaţiilor obiectuale este mult mai puţin structurat în comparaţie cu limbajul. Dacă dimensiunea paradigmatică (sistemul) este bine structurat, sintaxa este slabă.