Cyber Marketing si Marketing Internet

Conceptul de mix de marketing este central în teoria şi practica marketingului contemporan. Mixul se referă la combinarea a diferite instrumente în cadrul politicii de marketing a firmei, astfel încât activitatea să se desfăşoare în condiţii optime. Elementele care pot intra în considerare variază în funcţie de teoretician şi/sau practician în domeniul marketingului. De-a lungul timpului au fost propuse numeroase elemente, cum ar fi: dezvoltarea produsului, determinarea preţului, adoptarea mărcilor, serviciile, expunerea în raft, logistica, publicitatea, promovarea la locul vânzării etc

În prezent componentele mixului de marketing, general recunoscute, sunt: produsul, preţul, distribuţia (plasamentul) şi promovarea. Recunoaşterea universală a acestor aşa-numiţi „4 P” se datorează profesorului McCarthy (1960). Delimitarea realizată de el acum 4 decenii s-a impus atât în teoria, cât şi în practica marketingului.
]Se vorbeşte în ultima vreme din ce în ce mai mult de creşterea numărului de componente ale mixului de marketing, în special în domenii particulare, cum ar fi Cybermarketingul. De exemplu în contexte particulare se acceptă tratarea distinctă a unor factori cheie pentru respectivele situaţii, cum ar fi mixul informaţional, mixul comunicaţional sau mixul de personal. Cele patru componente general recunoscute nu acoperă întreaga activitate de marketing, însă se referă la cele mai importante şi influente componente.
În general strategia de marketing se concentrează pe cele 4 elemente menţionate: produs, preţ, plasare (distribuţie) şi promovare. Aceste elemente se află în zona de contact dintre firmă şi public, în special raportat la clienţii săi. Ele motivează şi impulsionează achiziţia şi consumul elementelor componente ale ofertei. În principiu aceste elemente sunt decise de către întreprindere, dar procesul decizional este influenţat de factori exogeni, de situaţia de pe piaţă, de dorinţele şi nevoile clienţilor sau de competiţie.
Strategia de marketing se dezvoltă ca o consecinţă a acestor 4 arii majore, precum şi a proceselor care le influenţează. Una dintre sarcinile strategiei de marketing, respectiv a componentelor sale, este de a determina punctele forte, direcţia şi interacţiunea dintre acestea într-un anumit context, ce poate fi controlat mai mult sau mai puţin de organizaţie. Scopul fiecărui element, a fiecărei politici care face parte din strategia de marketing este de a stabili şi dezvolta un avantaj competitiv.
În mod tradiţional se consideră că cea mai importantă componentă a mixului de marketing este produsul şi politica de produs adoptată de către o întreprindere. Justificarea acestui fapt constă în utilitatea produsul; prin calităţile sale produsul satisface în primul rând nevoile şi dorinţele consumatorilor. În prezent însă modul de abordare al marketingului s-a schimbat de la a vinde clienţilor, la a-i servi eficient. Drept urmare se pune un accent tot mai mare pe elementele adiacente produsului, cum ar fi diferite servicii (montare, garanţii, service), ambalajul, preţul (evaluat în valoare absolută dar mai ales raportat la utilitate, concurenţă şi caracteristicile clienţilor vizaţi), informarea, asistenţa oferită de personal în procesul de achiziţie şi chiar consum, imaginea produsul, a firmei şi a persoanelor care consumă respectivul produs etc.
S-a ajuns chiar ca anumiţi specialişti în domeniul marketingului, mai radicali, să nege importanţa, în condiţiile actuale, a mixului de marketing. Aceştia au trecut de la conceptul de marketing-mix la cel de marketing de relaţii. În general se pune în discuţie posibilitatea apariţiei unor disfuncţionalităţi datorate separării elementelor respective în procesul de luare a deciziilor privind politica de marketing şi a celor mai potrivite strategii. Se consideră că modelul acesta este tot mai greu aplicabil în condiţiile creşterii complexităţii pieţei şi a clientelei, precum şi a globalizării şi chiar intangibilizării pieţei16.
Această nouă abordare se datorează faptului că mixul de marketing, deşi ia în considerare nevoile şi dorinţele clienţilor, este totuşi un concept static. Deciziile care se iau şi se aplică pieţei, produsului şi clienţilor, nu ţin cont de dinamica noile evoluţii. Noua abordare, aceea a marketingului de relaţii, priveşte clientul şi ceilalţi actori ai pieţei ca pe nişte parteneri activi ai organizaţiei, care pot coopera pentru atingerea obiectivelor întreprinderii.
O altă slăbiciune a mixului de marketing este punerea accentului pe demarcarea dintre cele 4 componente, uitându-se de multe ori integrarea lor într-o politică unitară. Astfel de demarcaţii, artificiale şi uneori dăunătoare pentru strategia de ansamblu a firmei, sunt făcute şi între marketingul serviciilor şi a produselor, între marketingul pe piaţa naţională şi internaţională, între planificarea şi implementarea strategiilor de marketing. Aceste dihotomii sunt extrem de utile în plan metodologic şi didactic, pentru a simplifica şi a înţelege mai bine fenomenele, însă pot aduce neajunsuri în activitatea practică.
Un nou cadru metodologic17 redefineşte fenomenul marketingului pe trei direcţii principale: dezvoltarea complexă a produsului, distribuţia şi relaţiile cu clienţii. Acestea sunt menite să adauge valoare ofertei din perspectiva clienţilor, deci ducând atât la creşterea satisfacţiei lor, cât şi a beneficiilor variate pentru firmă. Aceste evoluţii au implicaţii profunde în ceea ce priveşte organizarea şi derularea activităţii de marketing, inclusiv asupra politicilor, respectiv a mixului de marketing. Întreprinderea trebuie să-şi cunoască foarte bine clienţii, să dezvolte relaţii durabile şi benefice cu aceştia, precum şi cu alţi membrii ai publicului. Accentul se pune tot mai mult pe crearea unor reţele, atât interne cât şi externe. Acestea trebuie să cuprindă organizaţia şi care să opereze (şi) în beneficiul acesteia. Rolul marketingului pentru fiecare reţea în parte trebuie definit. De exemplu acesta va avea drept obiective: integrare în interiorul firmei, coordonarea activităţilor economice şi sociale, previzionarea riscurilor tehnologice, informarea în timp real cu privire la evoluţiile de pe piaţă şi din firmă, remodelarea distribuţiei conform noilor tendinţe (cum ar fi comerţul electronic) etc.