Moda (lat. modus, “manieră”) constituie un ansamblu de comportamente şi opinii colective dintr-o anume cultură care arată preferinţa temporară a acesteia pentru anumite practici ale vieţii sociale din diverse domenii: vestimentaţie, coafură, lectură, alimentaţie etc. (Dicţionar de sociologie)
Gabriel de Tarde (Les lois de l’imitation, 1890) considera moda ca o formă a imitaţiei contemporanilor, spre deosebire de cutume, care reprezintă o formă de imitaţie a predecesorilor. În acest sens, se diferenţiază societatea modei, care implică fluctuaţii, de societatea cutumei, care este una conservatoare. Moda are o dublă funcţie (Cf. H. Spencer şi G. Simmel), putându-se identifica o tendinţă de uniformizare şi una de diferenţiere. Clasele sociale inferioare preiau semnele distinctive ale claselor sociale superioare, care se văd astfel constrânse la a căuta noi semne de demarcaţie şi deci de diferenţiere. Aşadar moda este un fenomen social dinamic.
Ca participanţi la societatea contemporană, suntem în mod continuu invadaţi de diverse forme ale modei, dar o teoretizare a esenţei modei nu există. Deşi analiza modei reprezintă o problemă centrală a sociologiei, întrucât reflectă relaţia dintre individ şi societate, studiile pe această tematică sunt extrem de puţine. De aici paradoxul: moda apare ca un praxis hipertrofiat (cronica modei), dar cu o reală sărăcie teoretică – aproape completa absenţă a preocupării teoretice. Dintre studiile care vizează moda, se pot cita: monografii ale unor personalităţi care au marcat evoluţia modei (Coco Chanel, Madonna, Marilyn Monroe), statistici ale produselor utilizate (evidenţierea unui trend – “Anul acesta se poartă verdele deschis şi rozul”), istorii ale costumelor.
Moda a fost studiată şi analizată, diacronic sau sincronic, în cadrul mai larg al unei anumite culturi, ca element constitutiv al acesteia. Într-adevăr, caracterul temporal şi punctual al modei este una dintre trăsăturile definitorii ale acesteia, dar, aşa cum remarcă R. Barthes în Système de la mode, moda este un limbaj cu propriile sale reguli şi structuri şi trebuie interpretată pe baza formelor sale specifice. Barthes consideră că pentru orice obiect de modă (rochie, costum, cravată) există trei structuri diferite: una tehnică, o alta iconică şi o a treia verbală (Barthes, 1983: 5). Structura tehnică este obiectul însuşi, structura iconică este constituită din orice fotografie, desen sau imagine a obiectului respectiv, iar structura verbală constă în descrierea scrisă sau vorbită a obiectului. Aşadar, “limbajul modei” este în mod esenţial traducerea structurii tehnice în structură verbală, adică în cuvintele utilizate pentru a descrie obiectele modei.
Moda este o instituţie, o realitate socio-istorică specifică modernităţii. Moda ca semn social (de exemplu al unei profesii, al unui statut social) este redată de evoluţia de la funcţional la emblematic a unor obiecte vestimentare: jeanşii, care iniţial erau specifici cowboy-ilor, au fost preluaţi ulterior de fiii unor bogătaşi.
Moda poate fi considerată şi ca o negare a tradiţiei (vezi respingerea normelor vestimentare de către adepţii modei punk – contra-imitaţie) sau ca celebrare în prezent – narcisism contemporan. Moda a fost definită ca seducţia şi efemerul societăţii, transformate în secolul nostru într-un principiu de organizare a vieţii colective. Edgar Morin considera că moda propagată prin mass-media te face să trăieşti prin procură imaginară.
Moda oferă o viziune centrifugă asupra societăţii (pe categorii de vârstă, clasă socială, profesie, sex), dar şi centripetă (are rol coeziv).
Moda nu vizează exclusiv vestimentaţia, ci întregul aspect al individului, astfel încât coafura şi silueta sunt şi ele supuse regulilor modei. În anii ’20 ai secolului trecut, de exemplu, apare “silueta modernistă” – silueta feminină subţire şi funcţională, eliberată de corset (S. Connor), în anii ’50-’60 idealul corpului feminin era reprezentat de forme şi rotunjimi, iar la sfârşitul secolului se revine la o siluetă extrem de subţire, aproape lipsită de forme. S-a ajuns astăzi la un ideal de frumuseţe feminină care presupune un corp nu numai foarte slab (asemenea corpului băieţilor de 13-14 ani), ci şi ferm, “supus”, cu contururi bine definite şi o musculatură lucrată îndelung. Acest corp presupune exerciţii fizice intense şi regulate şi o dietă bine controlată; dar idealul este greu de atins şi de aceea s-a ajuns la excese şi chiar la patologic (acele “eating disorders” ca bulimia, anorexia, obezitatea, din ce în ce mai des întâlnite, care au în spate serioase probleme psihologice). Corpul feminin este ceea ce a fost denumit “trup docil” (vezi spaima de nesupunere a propriului corp, de izbucniri incontrolabile, prezentă în mărturiile celor care suferă de tulburări ale regimului alimentar, ca şi în producţii cinematografice care aparent nu au legătură cu alimentaţia: Alien), supus unui regim dur, cel mai adesea tiranic, din dorinţa de conformare cu normele sociale. Această continuă (uneori obsesivă) preocupare pentru aspectul corporal funcţionează, în general, ca parte componentă a mecanismului normalizator al puterii şi, în particular, ca modalitate de reproducere a relaţiilor de gen (Susan Bordo, 1995: 469).
Corelată celebrării prezentului, febrei schimbării perpetue, juisării private a consumului, “societatea modei” (G. Lipovetsky) înseamnă nu doar frivolitate, spirală individualistă, seducţie generalizată, ci şi toleranţă, mobilitate a opiniilor care, “adecvat exploatate, pot răspunde provocărilor viitorului” (Cf. G. Lipovetsky, 1987: 17)

Aparent, obiectele utilitare aparţin domeniul non semantic: un tirbuşon, un pahar cu apă par a avea numai un sens utilitar. Dar orice obiect devine un semn; el nu este despărţit de vreun prag semiotic de non-semn, numai perspectiva receptorului contează.
Obiectele pot fi “citite” (cf. şi W. Nöth) la mai multe niveluri:

1. UTILITAR: marfa consumată sub semnul valorii de întrebuinţare.
Trăsături: - rezistenţă
- durabilitate
- gust
Valoarea de întrebuinţare poate fi motivată (determinată de caracteristicile materiale ale obiectelor) sau arbitrară (determinată de deciziile culturale, vezi cultura vegetariană).
2. COMERCIAL: legat de valoarea de schimb actualizată în bani. În afară de preţ (care poate fi modic sau ridicat, în acest ultum caz funcţionând paradigma “Scump, dar bun!”), se mai iau în considerare şi alţi factori: facilităţi, rabaturi, garanţie. Ca şi valoarea de întrebuinţare, valoarea comercială poate fi motivată sau arbitrară.
3. SOCIO-CULTURAL: de la ţigări la vestimentaţie, utilizarea unui produs este indicele statutului social. Codul socio-cultural are conotaţii profesionale şi etnologice: de la salopetă la papillon, de la hamburgeri la tequila.
4. MITIC: prin situarea obiectului într-o scenă mitică, produsul participă la universul mitic (vechi sau nou) – The New Ford Thunderbird Sport plasează noul model de maşină sport în universul mitic al păsării furtunii din mitologia indiană cu toate conotaţiile de viteză, excepţionaliste, neaşteptat etc.

Procese semiotice specifice
Corelarea cod/obiect. Fiecare obiect este asociat cu prioritate unui anume cod: alimentele, vestimentaţia. De-a lungul existenţei sale, societatea omenească a corelat diferit obiectele diverselor coduri.
Schimbări de cod:
i) semiotizare valorizantă – uneltele care devin piese de muzeu (cod socio-cultural), alimentele consumate pentru valori socio-culturale sau mitice, hainele folosite pentru statut sau stil de viaţă;
ii) semiotizarea inversă – obiecte excluse schimbului: de la inelul de căsătorie la sclavie, introduse în circuitul “tranzacţiei” (omul-obiect vândut ca sclav);
iii) semiotizarea degenerată – cărţile utilizate ca obiect decorativ, canibalism;
iv) semiotizarea eronată – motivarea utilitară prin valoarea comercială (scump, deci bun) sau motivarea utilitară prin valoarea socio-culturală (dacă toată lumea bea Coca Cola trebuie să beau şi eu).

Mitul funcţionalist – virtualitate a unei lumi complet funcţionale, în care fiecare obiect tehnic este deja un indice.
Efect al Naturii – se observă tendinţa vidului, a golului: pereţii goi înseamnă cultură şi belşug. Un anumit bibelou este valorizat prin crearea unui gol în jurul lui. Apare în acest fel o inversiune a conotaţiei tradiţionale care privilegia substanţele pline, a căror valoare consta în acumulare şi ostentaţie naivă.
Funcţionalul nu mai reprezintă acel ceva adaptat la un anume scop, ci acel ceva adaptat la o ordine sau la un sistem. Coerenţa sistemului funcţional al obiectelor este dată de faptul ca acestea nu mai au valoare proprie, ci o funcţie universală a semnelor. Ordinea Naturii (funcţie primară, pulsine, relaţie simbolică) este prezentă pretutindeni, dar este prezentă exclusiv ca semn. În acelaşi timp, relaţia simbolică dispare, iar ceea ce transpare prin semn este o natură continuu stăpânită, care trece la cultură prin intermediul semnului; este o natură sistematizată: o naturalitate sau o culturalitate. Această naturalitate reprezintă corolarul oricărei funcţionalităţi.

Mediul tradiţional – configuraţia mobilierului este o imagine fidelă a structurilor familiale şi sociale ale unei epoci. Interiorul burghez tip este subîntins de ordinea patriarhală: ansamblul sufragerie – dormitor. În acest caz se face simţită tendinţa de acumulare, de ocupare a spaţiului (totul gravitează în jurul bufetului sau a patului de mijloc) şi de delimitare clară a acestuia. Această delimitare clară, chiar ruptură, între interior şi exterior, opoziţia lor formală sub semnul social al proprietăţii şi sub semnul psihologic al imanenţei familiei face din acest spaţiu tradiţional o transcendenţă închisă.
Se observă o modificare sensibilă la nivelul elementelor interiorului model (cf. J. Baudrillard, 1968: 20-29):
- iluminarea: există tendinţa de a şterge sursele de lumină. Chiar dacă lumina nu mai vine din tavan, chiar dacă ea este dispersată şi împuţinată, ea a rămas semnul unei intimităţi privilegiate, dă o valoare unică lucrurilor;
- oglinzile şi portretele: se remarcă dispariţia sticlei şi a oglinzii. Mediul ţărănesc tradiţional ignoră sticla, poate şi din cauza credinţei că este o vrăjitorie. Interiorul burghez multiplică oglinzile pe pereţi, pe dulapuri, pe bufete, oglinda având un rol ideologic de redundanţă: omul burghez descoperă privilegiul de a-şi multiplica propria persoană şi de a se juca cu bunurile sale. Aşadar sticla continuă să existe neîncadrată, mai ales în baie, cu funcţia ei obişnuită. Un alt obiect paralel oglinzii a dispărut: portretul de familie (oglindă diacronică a familiei);
- pendula şi timpul: un obiect esenţial a dispărut - pendula, echivalent în timp al oglinzii în spaţiu.
Scopul aranjamentului interior nu mai este acela de a crea o atmosferă, ci de a rezolva o problemă, de a da răspunsul cel mai subtil unei îmbinări de date, mobilier şi spaţiu (cf. Baudrillard, 1968: 33).

Există aproape tot atâtea criterii de clasificare câte obiecte: dimensiunea, gradul de funcţionalitate, forma, conotaţiile la care trimit (bogat sau sărac, tradiţional sau modern), durata, materia pe care o transformă (de exemplu, pentru râşniţa de cafea este clar care este această materie, pe când pentru o oglindă sau pentru radio este mai puţin evident) etc. Orice obiect transformă ceva – gradul de exclusivitate sau de socializare a utilizării: privat, familial, public.
Fiecare trecere a unui sistem la un altul, mai bine integrat, fiecare comutare în interiorul unui sistem deja structurat, fiecare sinteză a funcţiilor face să apară un sens, o pertinenţă obiectivă complet independentă de indivizii care o produc: ne aflăm aici la nivelul unei limbi şi am putea numi, prin analogie cu fenomenele lingvistice, “tehneme” elementele tehnice simple – diferite de obiectele reale – pe baza cărora apare evoluţia tehnologică.
Dacă exceptăm obiectele tehnice pure, cu care nu avem niciodată de a face decât în calitate de subiecţi, observăm că cele două nivele, denotat obiectiv şi conotat (prin care obiectul este investit, comercializat, personalizat, prin care ajunge să fie folosit şi intră într-un sistem cultural) nu sunt cu totul disociabile, cum sunt cele ale limbii şi vorbirii în lingvistică. Spre deosebire de moneme şi foneme, tehnemele sunt în continuă evoluţie, transformare.

Teza lui Saussure, conform căreia un sistem semiotic se bazează doar pe diferenţă se aplică în primul rând obiectelor: obiectele nu semnifică în realitate, ci prin diferenţa lor, lucru ce duce la maximizarea diferenţelor şi la minimalizarea similarităţilor: peretele alb care poate trimite în acelaşi timp la sărăcie, dar şi la rafinament.
Sintaxa bunurilor – spaţiul pluridimensional al combinaţiilor obiectuale este mult mai puţin structurat în comparaţie cu limbajul. Dacă dimensiunea paradigmatică (sistemul) este bine structurat, sintaxa este slabă.

1. Obiectul ca semn

În 1888 Kleinpaul amintea de limbajul fără cuvinte al florilor şi al mănuşilor. Swift şi Academia din Lagado evidenţiază caracterul impracticabil al unui limbaj universal al obiectelor, substitut al limbii naturale (nu putem “căra” cu noi “într-un sac” toate obiectele despre care vrem să vorbim).

SIGN VEHICLE /vs/ REFERENT

Chestiunea semiotică a diferenţei - signified- referent

2. Semiotizarea obiectelor

Praxis /vs/ semiosis

Barthes susţine că obiectele utilitare au o substanţă a expresiei a căror esenţă nu este aceea de a semnifica; de exemplu hrana, care are rol de nutriţie. Dar, o dată cu societatea, apare semiotizarea obiectelor – telefonul mobil, hainele, paharul conferenţiarului nu sunt numai instrumente pure, ele poartă cu sine şi un sens, o semnificaţie intrinsecă (paharul de pe masa din amfiteatru nu este doar recipientul utilitar, ci semnul conferenţiarului, hainele nu ne feresc doar de intemperii, ci indică în mod clar un statut social-real sau simulat).

3. Limbajul bunurilor de consum

W. Nöth afirmă: “Consumul comunică un statut; putem face o seamă de inferenţe despre oameni în funcţie de bunurile şi serviciile pe care le-au selectat.” De aici decurge noţiunea de consum simbolic, brand image; importantă este satisfacţia simbolică şi nu cea a consumării concrete a obiectului.

În lista de mai jos sunt prezentate câteva semne alese cu totul arbitrar, pe care le folosesc bărbaţii pentru a se prezenta altora. Aceste semne pot fi folosite conştient sau inconştient, cel în cauză putându-le manipula sau putându-se trăda pe sine prin folosirea lor.

Semnificant --- Semnificat

Păr lung --- Anti-cultură (mai ales murdar)

Păr scurt --- Om de afaceri (tradiţional)

Păr foarte scurt --- Homosexual sau militar sau ambele

Păr tuns “nr. 1” --- Militar

Bronzat --- Amator de sport, cu mult timp liber

Palid --- Intelectual (ca atare şi bolnăvicios)

Jeans Levi’s --- Neglijent, proletar?

Jeans de marcă --- Elegant, bogat

Jeans K-Mart --- Muncitor

Costum din trei piese, în dungi --- Manager, om de afaceri

Servietă --- Demodat

Geantă diplomat --- Om de afaceri tradiţional

Geantă de mână --- Eurofil, pseudo-italian

Sac de spate (ghiozdan) --- Amator de activităţi în aer liber

Pungă --- Ţăran

Sandale --- Artist

Pantofi --- Om de afaceri

Ghete (de lucru) --- Muncitor

Bocanci --- Ecologist, alpinist

Ochelari de aviator --- Middle-class, comun

Ochelari de soare de culoare închisă --- Tip de gangster, paranoic

Papion --- Tip de tocilar

Cravată lată --- Demodat

Cravată subţire, panglică --- Ţăran, din vestul Americii

“Obiectul este acela care se oferă vederii, este acela care este gândit în raport cu subiectul care gândeşte.” (R. Barthes 1985: 250)
Conform dicţionarelor, obiectul este “ceva”, lucru care nu ne lămureşte prea mult dacă nu luăm în considerare conotaţiile cuvântului obiect. Barthes (1985: 250-251) identifică două mari grupuri de conotaţii:

i) conotaţiile existenţiale ale obiectului – obiectul este un lucru non-uman care se încăpăţânează să existe, cumva împotriva omului. În acest sens, există numeroase descrieri ale obiectului în literatură:
1. în “Greaţa” lui Sartre este descris un soi de încăpăţânare a obiectului de a exista în afara omului, provocând un sentiment de greaţă naratorului în faţa trunchiurilor copacilor dintr-un parc sau chiar în faţa propriei mîini;
2. în teatrul lui Ionescu apare o proliferare extraordinară a obiectelor, acestea invadează omul care nu se poate apăra şi care este înăbuşit de ele;
3. o tratare estetică a obiectului, în care acesta este prezentat ca având un soi de esenţă de a reconstitui, o regăsim la pictorii de naturi moarte, la anumiţi regizori de film, a căror caracteristică esenţială a stilului este aceea de a reflecta asupra obiectului (Bresson);
4. în Noul Roman apare un tratament special al obiectului, descris în stricta sa aparenţă.

ii) conotaţiile “tehnologice” ale obiectului – obiectul se defineşte în acest caz ca acel ceva care este fabricat (artificial). Obiectul este în acest sens produsul finit, standardizat, format şi normalizat, adică supus unor norme de fabricaţie şi calitate. Trăsătura esenţială a obiectului este, deci, aceea de a fi element de consum: un anume obiect este multiplicat în milioane de copii: telefon, ceas, bibelou, farfurie, mobilă. Toate acestea sunt ceea ce numim în mod normal obiecte, iar în acest caz obiectul nu mai evadează spre un infinit subiectiv, ci către unul social.

În mod normal, definim obiectul ca “ceva care foloseşte la ceva”. Aşadar, la prima vedere, obiectul este în întregime absorbit de o finalitate utilitară, de o funcţie. Şi prin aceasta, remarcă Barthes, există o tranzitivitate a obiectului: obiectul îi foloseşte omului pentru a acţiona asupra lumii, pentru a modifica lumea, pentru a exista în lume într-o manieră activă, deci obiectul joacă rolul unui soi de mediator între acţiune şi lume.
Chiar şi în cazul în care, aparent, un obiect nu are nici o utilitate, nu se poate spune că acel obiect nu serveşte la nimic, fie şi numai pentru că are o finalitate estetică (de exemplu un bibelou). Paradoxul semnalat de Barthes în acest sens este că acele obiecte care au o funcţie, o utilitate, un mod de folosinţă anume şi despre care s-ar putea crede că sunt exclusiv instrumente, poartă în realitate şi alte lucruri cu sine, sunt şi alte lucruri. Obiectele poartă un anume sens, ele servesc într-adevăr la ceva anume, dar, în acelaşi timp, comunică şi informaţii; “există întotdeauna un sens care depăşeşte utilitatea obiectului.” (Barthes 1985: 252) Un telefon, un stilou, o farfurie sunt obiecte cât se poate de funcţionale, au o utilitate bine definită, folosesc la ceva anume, dar, în acelaşi timp, ele transmit şi altceva, un anume sens de bogăţie, simplicitate, fantezie etc. Fiecare dintre ele face parte dintr-un sistem bine definit de obiecte-semne.
Semiotica obiectului studiază potenţialul comunicativ al obiectelor naturale şi al artefactelor culturale. Cu excepţia semioticii culinare, cele mai multe mesaje obiectuale sunt instanţe ale comunicării vizuale.

Dincolo de aspectele care ţin de tipul de informaţii prezentate sau de felul în care acestea sunt prezentate, aspectele tehnice sunt cele care vor fi primele apreciate de vizitatori, în special dacă această apreciere este negativă. Funcţionalitatea hiperlegăturilor – în medie, mai mult de 5% din legăturile pe care website-urile le oferă sunt nefuncţionale – afectează imaginea profesională a site-ului şi acţionează ca un obstacol pentru motoarele de căutare. Folosirea unor etichete HTML greşite sau inadecvate pot crea dificultăţi majore browserelor în procesarea HTML şi pot îngreuna citirea website-urilor de care vizitatori, în unele cazuri paginile încărcate în paginile lor neavând nicio legătură cu cele gândite de către designeri. De asemenea, compatibilitatea cu diversele categorii de browsere şi echipamente hardware utilizate de către navigatori este vitală în transmiterea mesajelor către un număr cât mai mare de receptori. De asemenea, timpul de încărcare al paginilor afectează într-o foarte mare măsură nivelul de satisfacţie obţinut de utilizatori în urma vizitei într-un site Web. Astfel, cele mai importante dintre aspectele tehnice care ar trebui analizate includ:
Timpul de încărcare al paginilor?
Timpul de încărcare al paginilor reprezintă unul dintre principalele criterii de apreciere a unui site. În primul rând, trebuie testată dacă paginile site-ului respectă „regula celor 10 secunde”, care precizează că o pagină apreciată de utilizatori se încarcă în cel mult 10 secunde, fiind tolerate totuşi şi pagini care au un timp de încărcare ceva mai mare, de până la 20 de secunde. Viteze de încărcare depinde în principal de lungimea de bandă cu care utilizatorul accesează Internetul, dar şi de lungimea de bandă a serverului Web pe care sunt publicate paginile, în corelaţie cu numărul de utilizatori care accesează simultan acest server. De asemenea, este apreciată, în cazul elementelor grafice despre care se ştie că se încarcă greu, precum pozele sau paginile realizate în Macromedia Flash, existenţa unor modalităţi de evitare a timpului îndelungat de aşteptare, precum butoanele de skip sau prezenţa aşa-numitelor poze „thumbnail”, poze similare, însă cu o rezoluţie mai mică, ceea ce le face mai uşor de descărcat. Sau, la nivel minim, prezenţa atributului ALT pentru codurile HTML corespunzătoare, care oferă un text alternativ pentru elementele grafice care nu se încarcă, sau se încarcă cu dificultate. Estimarea timpului de încărcare poate fi făcută şi cu ajutorul unor servicii specializate din Internet, precum NetMechanic (www.netmechanic.com) sau WebSpeed Optimizer (http://www.xat.com/wo).
S-a avut în vedere accesibilitatea paginilor în realizarea site-ului?
Internetul modern este un mediu deschis tuturor utilizatorilor care îl pot accesa, inclusiv celor cu dizabilităţi fizice sau psihice. Este important ca paginile realizate de către aceştia să nu îi excludă apriori pe cei care nu sunt incapabili să vadă la fel de bine ca majoritatea utilizatorilor, să audă sau să se mişte. De asemenea, cei care folosesc un alt tip de monitor pentru vizualizarea conţinutului informaţional al siturilor din Internet ar trebui luaţi în considerare, ca şi în cazul în care aceştia folosesc un browser diferit de cel folosit de majoritatea utilizatorilor din Internet, sau un sistem de operare nestandard. Accesibilitatea paginilor în Internet reprezintă o preocupare majoră a consorţiului ICANN care guvernează acest mediu, ghidul pus la dispoziţia realizatorilor site-uri oferind o serie de sfaturi utile în acest sens67. De asemenea, există o serie de instrumente automatizate pentru determinarea eventualelor probleme de accesibilitate, precum instrumentele de vizualizare denumite Preview in Browser oferit de Microsoft FrontPage, sau instrumente disponibile în Internet, precum produsul companiei WatchFire sau cel Keynote WebIntegrity .
Funcţionalitatea hiperlegăturilor?
Hiperlegături nefuncţionale (întrerupte) sunt asimilate de către utilizatori unei promisiuni neîndeplinite. Aceştia se aşteaptă să găsească informaţii utile la celălalt capăt al hiperlegăturii, iar în loc de aceasta primesc doar un mesaj de eroare, situaţie iritantă pentru mulţi dintre ei. În aceste cazuri, şansele ca respectivii utilizatori să folosească în continuare serviciile unui website pe care îl consideră neserios se reduc dramatic, motiv pentru care trebuie asigurată funcţionalitatea tuturor hiperlegăturilor din pagini. Din nou, se poate apela la o serie de instrumente specializate în semnalarea acestor erori, exemplele aici incluzând din nou Keynote şi Popularity Link .
Greşeli gramaticale?
Identificarea de greşeli de sintaxă sau exprimare în textul unui pagini Web, la fel ca şi în cazul unei lucrări ştiinţifice sau academice, este percepută de către utilizatorii Internet ca o dovadă de neseriozitate şi neimplicare, cu efecte serioase în seriozitatea percepută a conţinutului informaţional şi comercial al site-ului. Există, atât în afara cât şi în interiorul Internetului o serie de servicii automatizate care permit înlăturarea greşelilor de ortografie, însă în cazul exprimărilor incorecte eficienţa acestora este mult mai redusă. Instrumentul denumit Spelling and Grammar oferit de către produsul Microsoft Office Word realizează acest serviciu offline, în timp în Internet poate fi apelat spre exemplu serviciul gratuit Spell Checker .

Succesul unui website în Internet, aşa cum am mai arătat, se măsoară prin afluenţa de vizitatori, iar în mod ideal, prin volumul vânzărilor realizate. Natura subiectivă a comunităţii umane care vizitează săptămânal acest mediu de interacţiune virtual face imposibilă formularea unor reguli şi standarde absolute şi finale în ceea ce înseamnă realizarea paginilor web, dar, aşa cum am arătat în capitolele anterioare, anumite practici pot duce la o probabilitate mai mare de succes, aşa cum au demonstrat nenumărate cazuri practice. Se spune ca Internetul seamănă destul de mult cu un târg, se găseşte orice pentru oricine, dar cele mai importante persoane sunt audienţa dumneavoastră ţintă, acel segment al utilizatorilor Internet pe care doriţi să-i transformaţi în vizitatori, şi eventual cumpărători.
Aprecierea unui website se poate realiza fie prin iniţierea unui studiu printre utilizatorii săi, fie prin utilizarea unui serviciu specializat. Astfel, există o serie de servicii specializate, care vor măsura existenţa unor probleme grave din punctul de vedere al utilizatorilor pe site-ul analizat, precum existenţa hiperlegăturilor nefuncţionale, poze sau elemente active (butoane, meniuri) referite care nu pot fi regăsite în Internet, şi în consecinţa nu se vor încărca în browserele vizitatorilor site-ului, inducând în rândul acestora frustrare şi o impresie de neseriozitate faţă de site-ul accesat, respectiv timpul de încărcare la nivelul fiecărei pagini, o altă sursă majoră de insatisfacţie în rândul vizitatorilor. Astfel de companii, precum Audit.Blossom ), NetMechanic sau Internet Marketing Group . În general, evaluarea unui site din Internet se face pornindu-se de la o serie de criterii generale, fiecare bucurându-se de o analiză profundă şi independenta din partea specialiştilor.

Unul dintre cele mai importante aspecte al oricărei campanii de marketing este determinarea gradului de reuşită al acesteia. Acest lucru este mult mai facil în Internet decât în economia reală, pentru că mediul digital permite un control strict şi în timp real al tuturor operaţiunilor desfăşurate online. În fapt, există atât de multe modalităţi de măsurare a succesului în Internet, încât alegerea celor mai relevante poate reprezenta o adevărată problemă.
1. Viteza de încărcare
Un website de succes va fi totdeauna dependent de lungimea de bandă cu care serverul pe care este instalat accesează Internetul. Astfel, un website trebuie să răspundă în paralel unui număr semnificativ de utilizatori (Google au capacitatea de a răspunde la până la 20 de milioane de utilizatori simultan!), iar lungimea de bandă, în combinaţie cu mărimea paginilor furnizate utilizatorilor, rezultă în numărul maxim de utilizatori cărora le poate fi prezentat site-ul la un moment dat. Fără discuţie, dacă numărul de utilizatori simultani este superior celor pe care serverul Web poate să-i servească, atunci frustrarea celor care nu vor primi serviciul promis, sau îl vor primi cu întârziere, va fi ridicată. Există servicii independente în Internet utilizate pentru măsurarea numărului de utilizatori simultani pe care un server Web poate să-i servească (una dintre metricile esenţiale ale unui website), incluzând Keynote Systems (www.keynote.com), care oferă şi informaţii din perspectiva clienţilor, mai exact, în funcţie de lungimea de bandă cu care aceştia, la rându-le, accesează Internetul, se poate determina timpul pe care vor fi nevoiţi să-l petreacă aşteptând încărcarea unui pagini.
2. Jurnale de acces
Astfel, o bună perioadă de timp utilizarea contoarelor (counter) a fost o modalitate frecventă de a cunoaşte în orice moment numărul total de vizitatori ai unui site şi de a scoate în evidenţă şi în ochii vizitatorilor popularitatea paginii. Deşi folosită în continuare, această metodă este acum, în majoritatea cazurilor, considerată naivă, iar contoarele sunt ascunse şi disponibile doar administratorilor aplicaţiei. Suplimentar, fiecare server Web actualizează automat şi permanent o serie de jurnale legate de paginile oferite spre vizualizare. Astfel, pot fi utilizate o serie de informaţii despre vizitatorii unui site precum numărul acestora, frecvenţa vizitelor, numărul de pagini vizitate, zona geografică din care provin, pagina Web din care au venit pe site-ul considerat, respectiv pagina către care s-au îndreptat la plecare. De asemenea, poate fi identificată cea mai vizitată pagină a site-ului, momentul zilei în care aceste pagini sunt vizitate, pagina pe care vizitatorii petrec cel mai mult timp sau preferată ca punct de intrare în site-ul considerat.
Analize mai complexe asupra jurnalelor de conectare ale serverului pot să oferă informaţii chiar mai utile, precum tiparul de acces în site, şi, mult mai important, segmentarea utilizatorilor. Astfel, se poate determina cine şi la ce ore intră pe site-ul dumneavoastră, ce informaţii accesează femeile, respectiv bărbaţii, sau care este pagina preferată a vizitatorilor din Ardeal, respectiv a celor din Oltenia. Sau, se poate determina comportamentul de cumpărare al vizitatorilor care intră pe site-ul dumneavoastră pe pagina de întâmpinare, spre deosebire de comportamentul utilizatorilor care intră pe site direct în paginile de prezentare a produselor.
3. Cookie
Sub denumirea de cookie au fost lansate în Internet o serie de instrumente extrem de controversate, în principal din perspectiva anonimităţii şi accesului privat presupus de marea majoritate a participanţilor în această reţea. Un cookie reprezintă un fişier text ataşat paginilor web trimise utilizatorilor, care conţine un cod unic de identificare a vizitatorilor, aceştia pierzându-şi astfel anonimitea în perioada în care se află în paginile site-ului care a generat cookie-ul. Pe măsură ce vizitatorul trece dintr-o pagină în alta, acest fişier înregistrează traseul pe care vizitatorul îl parcurge, determinându-se astfel elementele de interes pentru acesta. Personalizarea în Internet se bazează în mare parte pe acest procedeu, paginile de întâmpinare personalizate realizându-se, spre exemplu, în funcţie de paginile vizitate anterior în site. Acest procedeu este asociat fiecărui browser, astfel încât dacă veţi vizita pagina Amazon (www.amazon.com) de exemplu, chiar dacă în Internet Explorer sunteţi întâmpinaţi cu un mesaj de bun venit personalizat, în Netscape Navigator spre exemplu, acest mesaj va lipsi. Per ansamblu, cookie-ul ajută la transformarea experienţei de navigare în Internet într¬una mult mai plăcută pentru utilizatori, dar cu preţul pierderii, într-o oarecare măsură, a anonimităţii activităţilor lor. De asemenea, sunt esenţiale în cazul magazinelor virtuale pentru menţinerea în coşul de cumpărături a diverselor articole puse acolo, de la o vizită până la următoarea.
Informaţiile utilizabile în marketing pe care le oferă un cookie sunt limitate, dar în acelaşi timp extrem de importante. Aşa cum am mai spus, cunoaşterea obiceiurilor de navigare ale unui utilizator sunt esenţiale pentru personalizarea şi interactivitatea superioară oferită de site-uri în acest moment. În plus, asociate cu înregistrarea clienţilor pentru accesarea diferitelor resurse, duc la determinarea identităţii respectivilor vizitatori, împreună cu datele demografice şi cele de contact pentru fiecare, oferind astfel departamentului de marketing posibilităţi de analiză extrem de complexe.
4. Servicii automatizate
Aşa cum am menţionat anterior, există o mulţime de servicii automatizate în Internet, care pot furniza o mulţime de informaţii legate de succesul activităţii unui site. Plecându-se de la simpla evaluare a utilităţii site-ului (prezentată pe larg în capitolul următor), spre exemplu Eyetools, Inc. (www.eyetools.com) permit testarea paginilor unui website din perspectiva aranjării informaţiilor în pagină. Mai exact, pentru fiecare element al unei pagini testate, se poate determina gradul în care este solicitată atenţia unui vizitator pentru vizualizarea sa!
SiteAngel, un serviciu oferit de BMC Software (www.bmc.com), permite persoanelor care doresc să-şi testeze site-ul crearea unor scenarii tipice de acces, serviciu înregistrând toţi paşii corespunzători, incluzând spre exemplu click-urile mouse-ului, parolele utilizate, chiar şi numerele cărţilor de credit, pentru a testa de exemplu procesul de cumpărare online, încercând să determine eventualele probleme cu care utilizatorii site-ului se confruntă, probleme care ar putea fi remediate de clienţi.

1. Promovare reciprocă
O altă modalitate de promovare în Internet a unui site este încheierea unor acorduri mutuale cu alte site-uri în ceea ce priveşte afişarea reciprocă de bannere sau simple hiperlegături. Această metoda este mai eficientă atunci când site-urile partenere se adresează aceluiaşi segment de vizitatori. În plus, în momentul în care au inclus suficient de multe hiperlegături către pagini Web din aceiaşi categorie, multe site-uri au devenit aproape fără voie portaluri, generând trafic din rândul utilizatorilor interesaţi pur şi simplu de referinţele prezentate.
2. Webring
Un webring (inel web) constituie un caz aparte de promovare reciprocă, specifică comunităţii Internet. Acesta reprezintă un consorţiu de site-uri Web, legate de un subiect sau o tematică similară. Inelul Web presupune existenţa unui server web central, care menţine o listă de pagini cu un anumit subiect sau domeniu de interes. Pe fiecare dintre site-urile participante este postată obligatoriu o hiperlegătură de tipul Next (următorul) şi Previous (precedentul), care permite navigaţia către celelalte pagini din webring. De asemenea, există şi o hiperlegătură către site-ul central. Un avantaj al acestei soluţii este dat de faptul că utilizatorii sunt atraşi din pagini de acelaşi profil, deci sunt cu siguranţă interesaţi de produsele, serviciile sau informaţiile oferite de către pagina web promovată. Pe de altă parte, plasarea unei hiperlegături către un site care oferă aceiaşi categorie de servicii de exemplu, însă superioare celor oferite în pagina proprie poate duce la pierderea vizitatorilor, care la o următoare vizită în webring probabil că nu vor mai trece prin pagina promovată.
3. Semnătura automată
Mesajele e-mail reprezintă un alt loc în care sunt poziţionate mesaje promoţionale în Internet. Fie din partea serviciilor e-mail comerciale, fie din propriul server e-mail (varianta ideală), mesajele trimise pot fi completate de un text predefinit, care în general conţine semnătura expeditorului, însoţită eventual de denumirea companiei căreia îi este afiliat şi un scurt mesaj promoţional. Completarea este realizată automat, această modalitate de promovare având marele avantaj de a fi nu numai extrem de vizibilă, ci şi gratuită. Deşi considerată o metodă pasivă de promovare, datorită modului în care sunt transmise informaţiile, este universal acceptată şi poate fi folosită cu succes şi în alte tipuri de corespondenţă electronică (newsgroup, forum, etc.).
4. Newsletter
Sub denumirea de newsletter (e-zine sau webzine) este identificată o publicaţie electronică, de regulă periodică, ce cuprinde informaţii dintr-un anumit domeniu. Un newsletter este similar unei publicaţii tipărite distribuite prin poştă, însă în cazul de faţă distribuţia este gratuită, globală, virtual instantanee şi fără costuri tipografice. Principalul avantaj al unui newsletter constă în creşterea notorietăţii şi a vizibilităţii site-ului şi a companiei pe care o reprezintă în Internet, fiecare abonat la newsletter fiind un posibili vizitator şi client. În plus, un newsletter este un mod elegant de a evita mesajele nesolicitate.
În Internet, principalul mod de apreciere a succesului este dat de numărul de vizitatori ai unui anumit site, Google sau Yahoo! valorând astăzi milioane de dolari datorită numărului vast de persoane care trec zilnic prin paginile lor. Astfel, un newsletter asigură o publicitate periodică cu costuri reduse, ducând la crearea unei relaţii solide şi de lungă durată cu clienţii efectivi şi potenţiali.
5. Liste de discuţie
Cunoscute şi sub denumirea de newsgroups, o listă de discuţie constituie o altă modalitate facilă de a atrage vizitatori în site-ul propriu, crescând astfel notorietatea acestuia. În acest mod se poate agrega o comunitate virtuale, interesată în domeniul de activitate al site-ului promovat, indiferent de locaţia geografică sau socio-economică a membrilor acesteia. Deoarece aceste liste de discuţie se adresează în general unui anumit segment de utilizatori, această metodă de e-marketing este considerată extrem de eficientă în ceea ce priveşte atragerea unui trafic interesat de serviciile şi informaţiile oferite de site-ul promovat.
Există astfel de grupuri de discuţie care ajung la cifre de ordinul zecilor de mii de participanţi concomitenţi, Yahoo! Messenger fiind unul dintre cele mai populare exemple de acest tip, avantajele de marketing fiind date de creşterea traficului în site-ul considerat, creşterea notorietăţii, ca şi posibilitatea culegerii de informaţii, directe şi indirecte, despre persoanele care participă la aceste discuţii. De asemenea, plasarea de bannere în cadrul acestor grupuri de discuţie este o altă modalitate de a asigura vizibilitatea mesajelor promoţionale în cadrul unui public despre care se ştie că este direct interesat de categoria de produs sau serviciu promovat.
6. Forum
Forumurile reprezintă un caz particular al listelor de discuţie, în care fiecare utilizator are posibilitatea de a iniţia un anumit subiect de discuţie, în general prin postarea unei anumite întrebări în forum, la care ceilalţi participanţi pot oferi răspunsuri, iniţiindu-se astfel o dezbatere în jurul temei de interes. Ca regulă, un forum necesită o persoană cu calitatea de moderator, care se asigură că regulile stabilite pentru acea listă de discuţii sunt respectate de către toţi participanţii. În general, orice membru al unui forum poate accesa mesajele trimise de către ceilalţi membrii ai acestuia şi poate la rându-i să-i contacteze prin propriile-i mesaje.

O a două modalitate de a regăsi informaţii utile în Internet este dată de utilizarea unui site Web din categoria portalurilor (cunoscute şi sub denumirea de directoare). Principala diferenţă dintre acestea şi motoarele de căutare constă în modul de achiziţie a înregistrărilor din baza de date. În timp ce un motor de căutare utilizează în general programe automatizate din categoria webbot, care navighează permanent în reţea în căutarea unor noi pagini, listarea într-un portal se bazează pe contribuţia umană, paginile adăugate fiind descoperite de către persoanele implicate în realizarea portalului fie în urma navigaţiei pe Internet, fie din mesajele trimise de către realizatorii de pagini Web. Astfel, cel mai complex exemplu din această categorie, Open Directory, care la jumătatea anului 2004 oferea peste 4,5 milioane de hiperlegături avea un număr estimat de nu mai puţin de 36000 de editori. În acelaşi timp LookSmart, un alt portal popular în Internet, care oferă 2,5 milioane de hiperlegături are angajaţi permanent 200 de oameni, plătiţi să navigheze Internetul în căutarea unor pagini noi timp de 8 ore zilnic.
O altă diferenţă între motoarele de căutare şi portaluri este dată de faptul că paginile primelor au o natura statică, predefinită, spre deosebire de cele oferite de către motoarele de căutare, care alcătuiesc dinamic o listă de hiperlegături, bazată pe cuvintele de căutare oferite de către vizitatori.
Avantajele unor portaluri constau însă în calitatea superioară a informaţiilor obţinute, analizate în prealabil de referenţi umani. Astfel, informaţiile sunt prezentate pe categorii, iar cuvintele cheie sunt furnizate fie de către persoanele responsabile de realizarea şi întreţinerea siturilor (webmaster), fie de
către referenţii motoarelor de căutare, spre deosebire de motoarele de căutare, care deduc aceste informaţii automat din conţinutul paginii.
De asemenea, informaţiile din portaluri sunt în general prezentate pe subcategorii, utilizatorul având posibilitatea de a parcurge diferitele categorii şi capitole, până când identifică informaţia sau hiperlegătura căutată. Ca un dezavantaj major, pentru portaluri, listarea siturilor noi apărute în Internet durează de regulă mult mai mult, fiecare modificare necesitând atenţia unui operator uman.
Promovarea unui site la nivelul unui portal este astfel mai simplă, dar şi mai anevoioasă, toate aceste servicii fiind prevăzute cu formulare standard, pe care webmasterii trebuie să le completeze în vederea listării paginii lor. Pentru promovare plătită există aceleaşi soluţii ca şi în cazul motoarelor de căutare, respectiv afişarea de bannere sau de hiperlegături de tip text, ca şi listarea într-o poziţie privilegiată în cadrul paginii cu referinţe. În cazul portalurilor însă, după cum s-a demonstrat, există o probabilitate mult mai ridicată de atragere a clienţilor interesaţi de informaţia sau serviciul oferit de pagina promovată, o concluzie firească a naturii calitativ superioare a portalurilor faţă de motoarele de căutare.

Majoritatea utilizatorilor Internetului consideră reclamele, în toate formele în care acestea se prezintă în reţea, ca principala sursă de insatisfacţie şi frustrare pe parcursul experienţelor lor online. Astfel, principalele generatoare de insatisfacţie sunt considerate a fi imaginile şi meniurile care nu se încarcă (95%), hiperlegăturile nefuncţionale (89%), mesajele promoţionale de tip pop-up (52%), bannerele (50%), paginile cu un conţinut congestionat (35%), paginile care nu oferă elemente de navigaţie (32%), timpul mare de încărcare (26%), respectiv dificultatea identificării informaţiilor căutate (20%)63.
Dacă primele două surse majore de frustrare pot fi îndepărtate relativ uşor, printr-o realizare ordonată şi o testare periodică, atentă şi extensivă a site-ului, elementele care ţin de activităţile promoţionale sunt considerate necesare, fiind nevoie de prezenţa lor sub o formă sau alta. Soluţia cea mai frecventă, atunci când se decide sacrificarea vizibilităţii sporite a acestora pentru a creşte satisfacţia vizitatorilor, este utilizarea de imagini asociate textului.
Problemele legate de hiperlegăturile nefuncţionale sau pozele neregăsite pot fi rezolvate şi prin utilizarea unui serviciu de monitorizare extern independent, astfel de exemplu putând fi găsit pe site-urile WebSiteGarage (www.websitegarage.com) sau WatchFire Bobby
(http://bobby.watchfire.com/bobby/html/en/index.jsp). Paginile care nu oferă nici un fel de opţiuni pentru continuarea navigaţiei, cunoscute popular sub denumirea de „fundături” (deadend pages) reprezintă un alt element care generează o insatisfacţie majoră în rândul utilizatorilor întrucât îi forţează să apeleze la opţiunile de navigaţie oferite de către clientul de web folosit – butonul „back” sau utilizarea câmpului de adrese, pe care în general îl folosesc pentru a părăsi paginile site-ului în care a fost întâlnită pagina deranjantă.
Standardul HTML oferă o serie de instrumente utilizabile pentru scăderea timpului de aşteptare. Astfel, se poate opta pentru utilizarea unor texte alternative la nivel de imagini, care vor fi afişate în cazul în care imaginea nu se poate încărca, sau pe parcursul încărcării, atunci când aceasta are o dimensiune foarte mare. În plus, există posibilitatea încărcării imaginii fie fragmentar, fie începându-se cu o imagine de o rezoluţie mai mică, pentru ca vizitatorii să poate avea o idee generală despre ce se va încărca în respectiva zonă a paginii şi să poată extrage un minim de informaţii anterior încărcării totale a acesteia.
Timpul de încărcare îndelungat al paginilor reprezintă o altă problemă dificil de rezolvat. Astfel, s-a estimat că la nivelul anului 1999 au fost pierdute vânzări de peste 4,35 miliarde de dolari la nivelul magazinelor virtuale din Internet datorită timpului lung de încărcare al paginilor. Similar, paginile care se încarcă greu au fost considerate mai puţin interesante decât pagini identice, însă cu un timp de încărcare superior64, fiind percepute ca prezentând produse de calitate inferioară şi suferind de o insecuritate sporită. În acest moment, la nivelul Internetului utilizatorii se conectează cu o viteză de 5 Kbps (Kilobiţi pe secundă). Astfel, o pagină cu o dimensiune totală de 40Kb se va încărca în aproximativ 8 secunde în browserele vizitatorilor. Există o aşa-numită „regulă a primelor 10 secunde”, care presupune că utilizatorii devin frustraţi după trecerea a 10 secunde, marea lor majoritate abandonând pagina şi îndreptându-se către o altă locaţie din Internet după 20 de secunde. Principalul motiv pentru timpul îndelungat de încărcare este dat de imagini, cu dimensiuni cu câteva ordine de mărime superioare textelor, ca şi de elementele active din pagină, cum ar fi butoanele sau meniurile. În consecinţă, optimizarea pozelor, ca şi a structurii meniurilor este esenţială pentru îmbunătăţirea timpului de încărcare al paginilor şi creşterea satisfacţiei vizitatorilor. De asemenea, publicarea paginilor pe site-uri cu o conexiune la Internet suficient de rapidă pentru a răspunde numărului maxim de accesări simultane estimate reprezintă o altă modalitate de a asigura utilizatorilor o experienţă a navigaţiei fără impedimente. În aceiaşi direcţie, s-a determinat că utilizatorii sunt cu atât mai mult deranjaţi de prezenţa imaginilor care nu sunt legate în mod direct şi necesar de conţinutul informaţional al paginii accesate65, astfel încât, o dată în plus, este necesar ca elementele din pagină să fie reduse doar la cele considerate necesare prin prisma comunicării cu vizitatorii avută în vedere.
Suplimentar, incertitudinea legată de timpul de aşteptare poate genera nerăbdare şi frustrare printre vizitatori, astfel încât este recomandabilă utilizarea unor metode de prevenire a acestora atunci când se estimează că vor trebui să aştepte mai mult de 10 secunde în faţa calculatorului pentru încărcarea unui anumite pagini.
O altă sursă de insatisfacţie printre utilizatori este generată de decizia anumitor website-uri de a inhiba funcţiile butonului „Back” din interfaţa browserului din diverse motive. Acest buton este însă extrem de solicitat de o bună parte dintre utilizatorii Internet, iar dezactivarea sa poate trezi sentimente negative faţă de site, inclusiv senzaţia că sunt reţinuţi în paginile acestuia împotriva voinţei lor!
Utilizarea standardului HTML reprezintă o garanţie a portabilităţii şi utilităţii paginilor realizate, întrucât toate programele din categoria clienţilor de Web sunt obligate să îl implementeze. În cazul utilizării etichetelor nestandard, există posibilitatea ca rezultatele să fie diferite de la un browser la altul, în anumite cazuri pagini lucrate cu greu fiind ilizibile pentru utilizatorii care folosesc alt browser decât cel pentru care a fost gândită pagina respectivă, cu efect direct în pierderea acestor clienţi potenţiali. De asemenea, respectarea convenţiilor generale legate de elementele vizuale din pagini este utilă pentru creşterea utilităţii percepute de către vizitatori pentru paginile Web considerate. Astfel, hiperlegăturile ar trebui să fie reprezentate cu culoarea albastru şi subliniate, în timp ce hiperlegăturile active şi cele vizitate sunt vişinii. Butonul către pagina de început a site-ului este de obicei poziţionat primul în meniul de navigaţie, iar pe cât posibil ar trebui să se evite obligarea utilizatorilor cu o rezoluţie scăzută să folosească barele de scroll pentru accesarea textelor şi imaginilor importante.
De asemenea, pentru crearea unei coerenţe la nivel temporal în rândul utilizatorilor, este util ca aceştia să fie informaţi despre actualitatea conţinutului paginii, data ultimei actualizări fiind de regulă plasată în partea de jos a paginilor.
În sfârşit, este util de reţinut că aceste reguli generale pot fi modificate de către specificul cultural al participanţilor la Internet. Astfel, culorile pot avea efecte psihologice diferite pentru utilizatori din zone geografice diferite, spre exemplu culoarea roşie fiind asociată cu pericolul în Statele Unite, cu aristocraţia în Franţa şi cu fericirea în China, în timp ce culoarea galbenă semnifică lipsa curajului în Statele Unite, graţie şi nobilitate în Japonia şi succes în India.

Frame-urile reprezintă o tehnologie specifică documentelor HTML, cu ajutorul cărora ecranul activ al clientului Web utilizat este împărţit în mai multe zone independente, în fiecare dintre acestea fiind încărcat un document HTML diferit. Folosite cu precădere pentru formatarea paginilor la sfârşitul deceniului trecut, frame-urile au fost treptat abandonate în favoarea utilizării tabelelor de formatare, mai complicate, însă mai puţin vulnerabile la erori.
Astfel, s-a constatat că frame-urile au tendinţa de a fragmenta modelul mental al unui site pe care utilizatorii îl au în minte, cu efect direct în scăderea atenţiei şi creşterea confuziei acestora. În plus, browserele mai vechi de 1997 nu au posibilitatea să interpreteze documentele HTML care conţin frame-uri, aceşti utilizatori fiind astfel frustraţi de inabilitatea de a vizualiza informaţiile din site.
Există însă situaţii în care utilizarea acestei tehnologii duce la creşterea satisfacţiei vizitatorilor. Astfel, se pot utiliza frame-uri incluse în pagină (inline frame) pentru evidenţierea anumitor tipuri de informaţie61, sau pentru a se asigura menţinerea pe ecran a meniurilor de navigaţie atunci când utilizatorii părăsesc ecranul principal cu ajutorul barelor de scroll. De asemenea, frame-urile pot fi utilizate pentru a permite utilizatorilor să vizualizeze două pagini în paralel, în cazul în care comparaţia dintre acestea este informativă. Un studiu care a încercat să reliefeze preferinţa utilizatorilor pentru organizarea paginilor cu ajutorul frame-urilor sau a tabelelor de formatare a concluzionat că, fără a exista diferenţe calitative semnificative între cele două tehnologii în ceea ce priveşte perceperea sau asimilarea informaţiilor, ca şi viteza de navigaţie în site, există o percepţie favorabilă tabelelor de formatare, care sunt considerate mai prietenoase şi mai profesionale

Felul în care este prezentat textul în paginile unui website poate avea un aspect hotărâtor în decizia vizitatorilor de a reveni sau de a cumpăra produsele oferite. Este recomandabilă utilizarea unui singur font în tot site-ul, iar dacă acest lucru nu este posibil, numărul de fonturi utilizate nu ar trebui sub nici un motiv să depăşească trei, în caz contrar generându-se un efect de confuzie şi dezordine printre utilizatori. În plus, la nivelul fiecărei pagini ar trebui făcut totul să se utilizeze un singur font, informaţiile de aceiaşi importanţă fiind reprezentate folosindu-se aceiaşi mărime a caracterelor şi aceiaşi culoare. De asemenea, este important să folosiţi un font larg răspândit, fondurile specifice sau create special pentru diferitele pagini neputând să fie interpretate pe echipamentele pe care acestea nu au fost instalate prealabil. Astfel, s-a constatat că cele mai utilizate fonturi sunt în general cele care realizează caracterele pe un spaţiu cubic, de 10, 12 sau 14 pixeli. Într-un studiu efectuat la o rezoluţie de 1024 x 768 de pixeli (utilizată de majoritatea utilizatorilor Internet în momentul de faţă), s-a constatat că nu există diferenţe semnificative în ceea ce priveşte lizibilitatea şi asimilarea informaţiilor prezentate cu fonturile clasice Arial, Courier New, Georgia, Century Schoolbook, Tahoma Times New Roman şi Verdana52. Aceasta însă nu înseamnă neapărat că n-ar exista diferenţe obiective între acestea, din punct de vedere al utilizării lor în Internet. Astfel, studii de utilitate au demonstrat că Times New Roman şi Arial sunt citite mult mai rapid decât Courier New, Century Schoolbook şi Georgia, în special datorită faptului că sunt mult mai folosite, creierul uman fiind mai rapid în a recunoaşte forma literelor şi a cuvintelor. La nivelul unui document de 10 pagini, scris cu font de dimensiune 10, diferenţa a fost de până la 100 de secunde în favoarea Times New Roman. Pe de altă parte, din punctul de vedere al lizibilităţii, fonturile Arial şi Courier sunt considerate cele mai practice, Comic fiind cel mai greu lizibil în perspectiva utilizatorilor53. De asemenea, când se pune problema fontului preferat de către utilizatori, acelaşi studiu a ajuns la concluzia că Arial întruneşte cele mai multe voturi, urmat de Times New Roman şi Verdana, fonturile de dimensiunea 12 fiind preferate celor de dimensiunea 10. În Internet însă problema fonturilor folosite este ceva mai complexă, standardul HTML utilizând o altă dimensiune, care este adaptată la rezoluţia utilizatorului, fiind modificat proporţional cu aceasta. În general, pentru rezoluţia de 1024 x 768 dimensiunea HTML 1 este asimilată cu cea de 10 pixeli, 2 cu 12 pixeli, 3 cu 14 pixeli şi aşa mai departe. Textele ale căror caractere au o dimensiune mai mică de 10 pixeli ar trebui evitate, pentru că pe monitoarele cu o rezoluţie foarte mare acestea devin ilizibile.
Lungimea optimă a unui rând în Internet este dependentă de mai mulţi factori. Astfel, în general se recomandă rânduri cu o lungime de aproximativ 11 cuvinte, sau de 40 până la 60 de caractere, în locul celor lungi, care ocupă întregul ecran. Asta pentru că rândurile lungi necesită o mişcare oculară suplimentară, ceea ce creşte probabilitatea pierderii rândului curent de citire. De asemenea, studii de utilitate au scos în evidenţă faptul că liniile lungi sunt mai greu de citit şi de asimilat54.
În plus, eventualele imagini sau culori existente în fundalul paginilor Web pot cauza un efect negativ în ceea ce priveşte lizibilitatea şi asimilarea informaţiilor. Studiile au demonstrat că fundalurile simple duc la o viteză de regăsire a informaţiilor superioară, însă un element esenţial este contrastul dintre text şi fundal55. De asemenea, este de reţinut faptul că doar cele 24 de culori de bază sunt prezentate identic pentru toate echipamentele hardware (monitoarele, telefoanele mobile, PDA, etc.) care pot accesa aceste pagini Web, restul culorilor fiind uşor diferite de la caz la caz, motiv pentru care este recomandată testarea paginilor, în cazul utilizării fundalurilor colorate, pentru toate echipamentele hardware despre care se ştie că vor fi utilizate cu precădere pentru vizualizarea site-ului realizat. Acelaşi test a scos la lumină faptul că textele scrise cu caractere închise la culoare pe un fundal luminos sunt cu până la 26% mai lizibile decât cele scrise cu caractere luminoase pe un fundal întunecat. Pe de altă parte, prima variantă poate genera erori de redare pe anumite echipamente hardware, motiv pentru care este evitată în unele circumstanţe. Cele mai greu lizibile combinaţii de culori au fost determinate a fi cele din categoria caracterelor verzi pe fundal galben sau albastru, albe pe fundal roşu sau verde, respectiv gri pe albastru.
În jur de 8% dintre bărbaţi şi 0,5% în rândul femeilor au o problemă care îi împiedică să perceapă în mod corect culorile. La nivelul Internetului, în jur de 4% dintre utilizatori au o problemă legată de percepţia culorilor56. În general, este recomandabilă utilizarea unei combinaţii de culori care realizează un contrast puternic. Anumite combinaţii de culori frustrează utilizatorii şi fac textul virtual ilizibil pentru persoanele cu dizabilităţi în perceperea culorilor, pentru care diferenţele între roşu, verde, maro sau roz pot fi aproape imperceptibile.
În sfârşit, este util să evitaţi utilizarea textelor scrise exclusiv cu majuscule. În general, s-a constatat că utilizatorii au nevoie de o perioadă cu aproximativ 10% mai îndelungată decât în cazul textelor scrise cu minuscule pentru a le asimila, efortul fiind şi mai obositor pentru creier, obişnuit să perceapă formele cuvintelor scrise cu minuscule. În plus, textele scrise exclusiv cu majuscule sunt asimilate în Internet cu un discurs coleric şi agresiv.

Hiperlegăturile reprezintă o asociere între un text sau o imagine (vizibile pe ecran) şi un URL, cu ajutorul cărora pot fi accesate intuitiv diversele resurse disponibile în Internet, în general fiind vorba despre documente HTML. Există câteva recomandări generate de studiile de utilitate în ceea ce priveşte structura acestora, astfel încât vizitatorii să aibă o experienţă cât mai plăcută în paginile site-ului.
Principalele trei reguli pe care textul hiperlegăturilor ar trebui să-l respecte au fost enunţate astfel39:
1. Textul hiperlegăturilor trebuie să aibă sens în text şi în afara hiperlegături. Nu trebuie introdus doar pentru a facilita asocierea URL-ului.
2. Textul trebuie să fie sugestiv în ceea ce priveşte destinaţia.
3. Textul nu trebuie să facă referire directă la procesul de hiperlegătură (exemplu negativ: >>>apasă aici<<<).
Dincolo de aceste reguli, considerate minime pentru realizarea unei hiperlegături intuitive şi uşor identificabile pentru utilizatori, mai există o serie de recomandări, una dintre cele mai importante fiind legată de utilizarea textelor cu minuscule, ca şi utilizarea URL-urilor în mod consistent (chiar dacă site-ul Facultăţii de Marketing poate fi apelat utilizându-se o serie de alias-uri, URL-urile ar trebui realizate exclusiv pe baza adresei principale, www.marketing.ase.ro). Pe lângă posibila confuzie creată în rândul utilizatorilor, browserele menţin o evidenţă a paginilor vizitate recent – aşa-numita History – pentru a optimiza timpul de acces şi a informa utilizatorii că au fost de curând pe pagina respectivă. Însă atunci când referinţele nu sunt utilizate în mod consistent, browserele nu pot oferi această informaţie. Din aceiaşi perspectivă şi pentru a nu solicita în mod suplimentar atenţia utilizatorilor, este preferabil ca hiperlegăturile, inclusiv cele active şi cele vizitate, să folosească culorile standard.
Utilizarea imaginilor pentru crearea hiperlegăturilor este utilă într-o serie de circumstanţe, în special în cazul bannerelor şi al reclamelor incluse în pagini, ca şi pentru imagini de tip icon şi butoane. Cu toate acestea, există o serie de probleme, incluzând faptul că imaginile nu se modifică pentru a indica o pagină vizitată anterior, vizualizate la rezoluţii extrem de mari textul lor poate deveni ininteligibil, iar în cazul utilizatorilor care navighează Internetul având selectată opţiunea de ignorare a pozelor (nu puţini, în special aceia cu o lungime de bandă redusă), hiperlegăturile bazate pe imagini sunt inutilizabile. În plus, hiperlegăturile bazate pe imagini sunt mult mai greu sesizabile de către vizitatori decât cele bazate pe text (distincţia dintre imaginile normale şi cele care au asociate URL-uri este dificil de observat).

Organizarea informaţiilor în interiorul site-ului este vitală pentru utilitatea acestuia din perspectiva vizitatorilor. Astfel, un studiu realizat de Morkes şi Nielsen (1997) a reliefat ca „un website este apreciat atunci când informaţiile sunt prezentate concis (58% dintre utilizatori), într-o formă simplă şi inteligibilă (47% dintre utilizatori), respectiv scrise într-o manieră obiectivă şi nu promoţională (45% dintre utilizatori)”35. Asta pentru că un utilizator tipic din Internet are tendinţa de a trece rapid de la o pagină la alta, încercând să găsească uşor informaţiile relevante, astfel încât textul paginilor este în mod ideal succint, incluzând o singură idee importantă per paragraf, eventual scoasă în evidenţă printr-o tehnică vizuală.
Un alt element important în realizarea unei pagini de succes este reprezentat de modul de concepţie al paginii. În general, se utilizează o analogie cu o pagină de ziar, în sensul că informaţiile relevante sunt puse la începutul paginii, sau pe prima pagină în cazul în care acestea sunt organizate în mai multe subpagini sau capitole. Astfel, utilizatorii pot decide rapid dacă sunt interesaţi sau nu de conţinutul informaţional al respectivei pagini. De asemenea, este utilă introducerea de separatori grafici pentru a distinge între diferitele secţiuni ale textului – cum ar fi coloanele, subcapitolele, sau secţiunile paginii care sunt distincte din punct de vedere logic. În plus, s-a constatat că utilizatorii regăsesc cu dificultate informaţiile în pagini extrem de lungi, practica generală în Internet fiind realizarea de pagini de cel mult 10 ecrane. În general, dacă se constată că paginile depăşesc această limită, este utilă separarea conţinutului în mai multe pagini, prevăzute cu elemente de navigaţie de tip „Pagina următoare”, „Pagina anterioră” şi „Cuprins” pentru o navigaţie facilă şi pentru a da utilizatorului sentimentul că structura prezentată fizic pe mai multe pagini este unitară din punct de vedere logic. De asemenea, paginile extrem de lungi pot fi prezentate mai succint prin renunţarea la o serie de detalii neesenţiale, în anumite cazuri putându-se opta pentru înlocuirea acestora cu hiperlegături către alte pagini, în care secţiunile scoase sau scurtate sunt explicate pe larg. Comunicarea trebuie să fie cât mai fluidă şi mai simplă, pentru a fi pe înţelesul cât mai multor utilizatori, aceştia dorind să asimileze informaţiile rapid şi cu efort minim. Autopromovarea sau construcţiile verbale argotice sau din jargon au un efect detrimental asupra clarităţii şi utilităţii percepute a paginii realizate. De asemenea, este util ca fiecare pagină a site-ului să fie prevăzută cu un titlu intuitiv şi clar, ca un element suplimentar de identificare a informaţiilor pe care le conţine.
De asemenea, utilizatorii sunt obişnuiţi să regăsească informaţiile utile în anumite secţiuni ale paginii36. Astfel, elementele care ţin de navigaţia în interiorul site-ului sunt căutate de regulă în zona din stânga sau de sus a paginii, în timp ce hiperlegăturile către pagini din afara site-ului sunt de regulă plasate în partea dreaptă sau în partea de jos a paginii. Motorul de căutare intern al site-ului este de regulă căutat fie în partea din dreapta sus, fie în stânga paginii, la jumătatea acesteia. De asemenea, bannerele ar trebui plasate în partea de sus, coşul de cumpărături în cazul magazinelor virtuale sunt de asemenea căutate în colţul din dreapta sus al paginii, în timp ce conţinutul informaţional al paginii ar trebui plasat în zona centrală, pentru a-i asigura o vizibilitate maximă.
De asemenea, atunci când este concepută o pagină trebuie avut în vedere faptul că utilizatorii adeseori pierd informaţii utile pentru simplu motiv că nu le văd. Asta pentru că adesea uită sau nu sunt dispuşi să facă efortul de a folosi bara de scroll de pe pagină şi astfel nu ajung la informaţiile aflate în afara ecranului principal (cel afişat în browser atunci când este accesată o pagină Web). Pentru a evita această problemă, informaţiile vitale din pagină ar trebui să se încadreze într-o rezoluţie de cel puţin 800 x 600, sau mai exact un chenar cu laturile de 750 x 425 de pixeli, restul spaţiului fiind utilizat de meniurile şi butoanele din interfaţa browserelor. În acest moment, majoritatea utilizatorilor Internet utilizează o rezoluţie de 1024 x 768 (40,5%), însă există şi un procent semnificativ de utilizatori cu o rezoluţie de 800 x 600 (22,5). De asemenea, există în continuare un procent de 2% dintre utilizatori care vizualizează paginile din Internet pe monitoare cu rezoluţie de doar 640 x 480, în timp ce 10% au rezoluţii de 1280 x 1024 sau mai mari. În plus, atunci când utilizatorii folosesc barele de scroll pentru a ajunge în diferite secţiuni ale paginii, nu se aşteaptă să găsească informaţii esenţiale, motiv pentru care atenţia lor este mai redusă.
Un alt aspect ce duce la creşterea utilităţii paginilor Web este dat de hiperlegăturile externe însoţite de texte explicative, considerate mult mai potrivite de către vizitatori37. Astfel de hiperlegături sunt percepute de vizitatori ca uşor de utilizat, inteligibile, plăcute vizual şi profesionale. Oricum, atunci când aceste explicaţii depăşesc trei rânduri ele devin obositoare pentru utilizatori, mai greu inteligibile şi, per ansamblu, mai puţin satisfăcătoare. Utilizatorii preferă textele explicative pentru că în foarte multe cazuri acestea oferă informaţii utile pentru ceea ce caută ei în Internet. În cazul unor hiperlegături externe care nu oferă decât textul hiperlegăturii, utilizatorii au senzaţia unei „sărituri oarbe”, fără să ştie ce anume îi aşteaptă la celălalt capăt al hiperlegăturii.
În cazul în care se doreşte realizarea unei liste de hiperlegături, studiile de utilitate au evidenţiat că cea mai bună metodă de realizarea a acestora este prin liste nenumerotate (bulleted lists)38. De asemenea, în lipsa simbolurilor grafice de delimitare a listelor, se poate apela la spaţii între rânduri. Astfel, acelaşi studiu arată ca o listă nenumerotată este percepută şi analizată de către vizitatori cu până la 25% mai rapid decât în cazul unei liste continue.

Există o multitudine de reguli, sfaturi sau principii de realizare a unui site. Este aproape imposibil ca o pagina să respecte toate aceste recomandări şi să fie în acelaşi timp funcţional. Cu toate acestea, cunoaşterea lor şi a motivelor care au stat în spatele formulării lor este esenţială, pentru a se putea lua o hotărâre în cunoştinţa de cauză legată de acceptarea limitărilor impuse de utilizarea lor, sau a insatisfacţiei pe care nerespectarea lor o poate genera în rândul utilizatorilor. De asemenea, având în vedere natura subiectivă a satisfacţiei utilizatorilor, acestea sunt strict reguli statistice, care nu garantează o satisfacţie totală în rândul clienţilor efectivi sau potenţiali, ci doar garantează o probabilitate mai mare de succes. Per total însă, utilizatorii tind să fie loiali acelor website-uri realizate cu respectarea principiilor de utilitate a paginilor.
Astfel, elementele de interfaţă ar trebui menţinute pe cât posibili simple şi funcţionale. În special realizatorii tineri de site-uri cad în capcana utilizării elementelor dinamice complexe, în special pentru a-şi demonstra capacitatea tehnică. Utilizatorii însă sunt interesaţi în primul rând de informaţii, „gadget”-urile fiind percepute în general ca o formă de distragere a atenţiei de la conţinutul informaţional, generând în marea majoritate a cazurilor nu apreciere pentru îndemânarea realizatorilor, ci frustrare31. Reducând elementele vizuale pe cât posibil, se va realiza o expunere superioară a celor esenţiale, păstrate în pagină.
De asemenea, nu este obligatorie ocuparea întregului conţinut al paginii. Spaţiile libere la rândul lor pot contribui la lizibilitatea şi aerul lejer al paginii, la fel cum elementele vizuale atent folosite duc la creşterea gradului de reţinere a informaţiilor din pagină32. Utilizarea spaţiilor libere este în general mai folositoare decât crearea de structuri artificiale în cadrul paginii, în cadrul cărora să fie organizate obiectele prezentate, fiind în acelaşi timp mai plăcută din punct de vedere estetic.
O pagină trebuie concepută având tot timpul în vedere utilizatorii, care trebuie să fie permanent conştienţi despre acţiunile care le sunt permise în cadrul paginii, rezultatele acestora, ca şi modalitatea prin care aceste acţiuni pot fi întreprinse. Spre exemplu, un buton sugera vizitatorilor faptul că poate fi apăsat (click cu mouse-ul) sau din contră, că este inactiv (pare deja apăsat, sau textul este încercuit). Similar, obiectele care nu pot fi utilizate activ nu ar trebui să fie prezentate în aceiaşi manieră precum cele active (texte de culoare albastră subliniate) pentru a nu induce confuzie în rândul utilizatorilor. În aceiaşi categorie intră şi imaginile de tip icon, cele mari şi cu un conţinut simplu fiind preferate de către utilizatori celor de dimensiune redusă şi cu un conţinut complex33. Etichetele descriptive, precum „salvează”, „înapoi” sau „browse” sunt cea mai bună soluţie pentru a sugera utilizatorilor acţiunile asociate diferitelor elemente vizuale din pagină.
O structură comună şi echilibrată a paginilor site-ului reprezintă un alt element major în realizarea unui website apreciat de către publicul ţintă. La nivel subconştient, mintea umană caută în permanenţă o ordine în spaţiul ambiant. Chiar dacă nu există o structură predefinită, mintea umană va încerca să impună o astfel de structură34. Spre exemplu, atunci când se poziţionează o serie de elemente în ecran, cele de importanţă maximă ar trebui să ocupe partea superioară şi centrală a acestuia, în timp ce elementele de o relevanţă secundară ar trebui poziţionate în lateral şi în josul paginii. Similar, obiectele vizuale mari ar trebui plasate către centrul paginii, în timp ce obiectele vizuale mai mici ar trebui să se afle către margini.
Unitatea elementelor de interfaţă în ansamblul paginilor site-ului este esenţială în realizarea unui sentiment de apartenenţă a acestora într-un sistem funcţional unic. Astfel, elementele de interfaţă ar trebui să fie similare în aspect şi funcţionalitate la nivelul întregului website. Similar, elementele grafice precum fundalul, tipul, culoarea şi mărimea fontului, împărţirea generală a paginii sau tipul de butoane trebuiesc folosite în mod consistent în ansamblul site-ului şi în conformitate cu aşteptările utilizatorilor.
Un alt element important în realizarea unui website apreciat de către vizitatori este dat de activităţile de mentenanţă a acestuia. Verificarea frecventă şi completă a informaţiilor şi a elementelor active din cadrul site-ului adeseori duce la descoperirea unor probleme de utilitate care, necorectat, pot duce la scăderea traficului din site. În plus, este percepută ca o dovadă de profesionalism şi respect pentru utilizatori să răspundeţi mesajelor de feedback primite (în acest moment, doar 60% dintre site-urile din Internet care au formulare de feedback răspund utilizatorilor care îi contactează). În plus, înainte de a fi promovat în Internet, paginile trebuiesc verificate atent pentru a fi eliminate greşelile de ortografie sau exprimare, care duc la o percepţie negativă printre vizitatori (produsele şi informaţiile oferite vor fi percepute ca fiind de o calitate inferioară).
În sfârşit, datorită limitărilor inerente standardului HTML, diversele browsere au făcut extensii proprii ale acestor limbaje, extensii care nu sunt recunoscute în multe cazuri de către celelalte browsere (meniurile active realizate în JavaScript sunt funcţionale în Netscape Navigator, dar nu şi în Internet Explorer, acesta interpretând limbajele JScript şi VisualBasic). Aşadar, realizarea paginilor care nu pot fi complet vizualizate în anumite browsere conduce la insatisfacţie în rândul utilizatorilor acestora, pierzându-se astfel dintre utilizatorii potenţiali ai website-ului. Similar, paginile realizate cu ajutorul standardului HTML apar uşor diferit pe echipamente hardware cu rezoluţii diferite, motiv pentru care este utilă verificarea aspectului paginilor pentru principalele rezoluţii utilizate de către utilizatorii Internet. În sfârşit, testarea aspectului şi funcţionalităţii site-ului pe diverse platforme (PC, Apple, SUN, PDA, etc.) este recomandabilă în cazul în care utilizatorii vor accesa paginile folosindu-se de o paletă largă de soluţii hardware.
Utilizarea unui nume de domeniu intuitiv şi reprezentativ poate fi unul dintre elementele esenţiale ale succesului în Internet. De asemenea, site-ul ar trebui înregistrat cu un număr de alias-uri (adrese alternative), pentru a creşte probabilitatea ca utilizatorii să îl găsească rapid.