Cyber Marketing si Marketing Internet

Cu toate că Internetul reprezintă o reţea gigantică la nivel mondial, riscurile asociate securităţii acestuia nu sunt foarte diferite de cele asociate cu fiecare sistem informatic în parte, ci doar mai ridicate. În plus, lipsa unor controale adecvate la nivelul reţelei face Internetul cu atât mai vulnerabil la infracţiunile clasice din domeniu. Aceasta pentru că Internetul a fost iniţial conceput pentru a încuraja diseminarea informaţiilor, şi nu pentru a le bloca în vreun fel. În plus, pedepsele legale pentru infracţiunile din Internet sunt sensibil mai mici decât cele similare din lumea reală, în unele ţări aceste pedepse lipsind cu desăvârşire!
Interceptarea şi manipularea ilegală a datelor reprezintă o primă astfel de categorie. În fapt, este relativ simplă să interceptezi, modifici, recrutezi pachetele de date care sunt transmise în Internet, şi este o practică petrecută de nenumărate ori. Controalele acestui tip de risc includ canalele de comunicaţie dedicate (de tipul reţelelor ATM), tehnologie SSL (un protocol de comunicaţie cu un nivel superior de securitate) şi algoritmi de criptare a datelor transmise în Internet.
Riscul accesului neautorizat la date reprezintă o altă problemă majoră asociată securităţii (sau mai degrabă lipsei acesteia) în Internet. Sunt celebre cazurile în care hackerii capătă controlul absolut asupra sistemelor informatice utilizate pentru disponibilizarea diferitelor servicii în Internet. Angajaţi interni cu intenţii ostile sau parteneri externi, incluzând spionii politici şi economici, se prevalează de aceste tehnici pentru a accesa informaţii confidenţiale. Sau, mai des în cazul website-urilor, pur şi simplu acestea sunt atacate pentru a pune un „graffiti” pe paginile acestora, după cum a fost cazul Departamentului de Justiţie din Statele Unite în 1997, când sigla paginii a fost transformată astfel încât să apară „Departamentul de Injustiţie”. În general, auditul sistemelor informatice presupune şi existenţa unui aşa-numit test de penetrare, pentru a determina vulnerabilitatea unui sistem informatic la acest tip de atac. Ca apărare, cele mai bune soluţii sunt cele din categoria programelor firewall setate cu atenţie, ca şi politicile de acces şi de parole la nivelul reţelei client, care trebuie să reflecte riscul sistemelor investigate de a se confrunta acu astfel de ameninţări. De asemenea, complexitatea acestui tip de ameninţări de securitate informaţională presupune în multe cazuri utilizarea unui serviciu externalizat de securitate IT. Atacurile din categoria împiedicării utilizatorilor legitimi să acceseze serviciile unui website reprezintă o ameninţare de dată recentă în Internet şi se produc în general prin lansarea, din diverse adrese şi simultan, a unui număr foarte ridicat de cereri către un server, împiedicându-l astfel să răspundă cererilor legitime, şi în anumite cazuri scoţându-l cu totul din funcţiune. Pentru preîntâmpinarea acestor probleme, serverele sunt prevăzute cu controale stricte ale accesului utilizatorilor externi şi cu servicii de alertare atunci când resursele informatice sunt suprasolicitate.
Sub denumirea de web spoofing este cunoscută practica asumării identităţii unei alte persoane în Internet. Identificarea în Internet se realizează, atunci când nu sunt folosite parole, pur şi simplu pe adresa IP proprie pe care fiecare calculator o face cunoscută de fiecare dată când transmite mesaje în Internet. Aşadar, tot ceea ce trebuie să facă cineva pentru a-şi asuma o altă identitate în Internet este să utilizeze această adresă IP. Nu este chiar atât de simplu cum sună, dar nici chiar atât de complicat şi procesul este din nou unul extrem de frecvent. În plus, prin spoofing se pot intercepta mesajele legitime către o anumită destinaţie, precum magazinele virtuale, scopul principal al hackerilor fiind acela de a intercepta mesajele care conţin informaţii sensibile, precum numărul şi codul cărţilor de credit.
Aşa numiţii „gândaci” din web (web bugs) seamă cu fişierele cookie, în sensul că urmăresc utilizatorii, însă fără să se rezume la paginile unui singur website, ci îi urmăresc practic oriunde se îndreaptă. Cea mai bună metodă de a controla acest risc este, din nou, utilizarea de programe din categoria firewall.
În general, un firewall reprezintă cea mai la îndemână şi mai complexă metodă de a reduce riscurile asociate cu securitatea din Internet. Un astfel de program este conceput să examineze întregul trafic care se desfăşoară între sistemul sau reţeaua pe care o protejează şi Internet, determinând, pentru fiecare pachet, dacă acesta reprezintă o comunicaţie legitimă sau ilegitimă. Ca regulă generală, un astfel de sistem trebuie setat astfel încât să respingă orice tip de comunicaţie, cu excepţia acelora care sunt în mod specific permise.
În sfârşit, banalii şi tradiţionalii viruşi informatice reprezintă încă cea mai răspândită formă de atac, în Internet aceştia căpătând denumirea de vierme (worm). În general, copii ale acestor programe intră în sistemele informatice ca ataşamente ale mesajelor e-mail, sau ataşaţi unor programe software pe care utilizatorii le încarcă în mod inocent pe calculatoarele lor. De la virus la virus, acţiunile dăunătoare pe care aceştia le pot genera includ ştergerea datelor, defectarea echipamentelor hardware prin forţarea unor utilizări improprii, sau, mai recent şi mai frecvent în Internet, deschiderea de căi de acces pentru utilizatorii externi în maşinile teoretic protejate prin programe de tip firewall. Tot în mod tradiţional, cea mai bună metodă de a preîntâmpina acest risc este utilizarea de programe antivirus, actualizate frecvent (de câteva ori pe zi, prin Internet, în cazul programelor antivirus competitive) pentru a răspunde tot timpul ultimelor versiuni identificate ale viruşilor care se răspândesc continuu în Internet.
Numărul şi tipul riscurilor la adresa securităţii în Internet sunt limitate numai de imaginaţia persoanelor cu intenţii ostile care se manifestă în acest mediu. În general, aceste riscuri sunt controlate printr-un ansamblu de măsuri care includ o bună politică organizaţională, ce impune utilizarea unor politici şi standarde adecvate şi realizează o educaţie corespunzătoare a personalului, printr-o securitate fizică a accesului la echipamentele hardware şi software utilizate direct sau indirect pentru disponibilizarea serviciilor în Internet, ca şi pentru controlul accesului logic la resurse, prin parole, conturi de utilizator şi drepturi diferenţiate de acces. De asemenea, la nivelul comunicaţiei în Internet este recomandabilă utilizarea unor tehnologii de criptare a datelor, precum protocoalele SSL sau SET (la nivel minim), însoţite, bine înţeles, de programe din categoria firewall şi antivirus, furnizate de producători recunoscuţi pe respectivele pieţe.

Un website este confruntat cu o serie de riscuri de securitate, preocuparea webmasterului fiind aceia de a face tot ce-i stă în putinţă de a minimiza aceste riscuri. Adunând în aceiaşi reţea mondială populaţia întregului glob, Internetul a devenit astfel şi locul în care pot fi lansate, la fel de uşor şi de rapid ca în cazul ofertelor de marketing direct prin e-mail, atacuri informatice care să, după cum s-a demonstrat în trecut, să afecteze zeci de milioane de utilizatori într-un decurs de zile, sau chiar de ore.
Ameninţările la adresa securităţii în Internet, vaste ca abordare şi extindere, au fost grupate în general în subcategorii precum modificarea, ştergerea sau accesul, neautorizat la date, la resursele hardware şi software, copierea neautorizată a datelor, împiedicarea utilizatorilor legitimi să folosească diferite resurse informatice, şi, în sfârşit, infracţiunile din categoria celor care implică Internetul pentru a obţine în mod ilicit informaţii sau bunuri financiare şi materiale. Furtul din bănci cu ajutorul accesului Internet nu mai este demult o noutate, primele cazuri întâmplându-se cu mai bine de zece ani în urmă.
Pentru a trece în revistă câteva evenimente majore care au afectat securitatea serviciilor din Internet în ultimii ani, în 1999 Yahoo! a fost nefuncţional pentru câteva ore (pierzând în proces milioane de dolari) datorită unui atac din categoria prevenirii accesului legitim la informaţii. În aceiaşi zi şi din cauza aceluiaşi atacator au fost practic scoase din folosinţă website-uri precum CNN.com, eBay, şi Amazon.com. Tot în 1999, în decembrie, nu mai puţin de 300,000 de numere de cărţi de credit, împreună cu parolele aferente, au fost furate din baza de date a magazinului virtual CDNow.com, multe dintre ele fiind apoi folosite în tranzacţii frauduloase70. În martie 2000 virusul Melissa a atacat cutiile poştale ale utilizatorilor din întreaga lume, pierderile estimate în urma sa depăşind 80 de milioane de dolari. Un an mai târziu, un grup de hackeri au recunoscut în faţa tribunalului utilizarea frauduloasă, pentru ei şi clienţii lor, a cardurilor telefonice, fraudă ce a afectat companiile de telefonie din Statele Unite Sprint, AT&T şi GTE la o valoare totală estimată de 10 milioane de dolari.

Există o serie de probleme care se impun a fi luate în considerare atunci când o firmă îşi proiectează prezenţa pe Web:
• autentificarea şi siguranţa tranzacţiilor;
• securitatea site-ului;
• intimitatea;
• codificarea;
• verificarea identităţii. Autentificarea şi siguranţa în tranzacţii
Desfăşurarea activităţii de marketing prin intermediul Web-ului presupune implicarea într-o serie de probleme legate de autentificare, cum ar fi autentificarea:
• datelor;
• persoanelor;
• produselor;
• tranzacţiilor.
La fel ca în cazul tranzacţiilor încheiate prin poştă, telefon sau prin prezenţă ambelor părţi la faţa locului, tranzacţiile desfăşurate prin intermediul Internetului nu vor fi niciodată perfect sigure, dar unele precauţii pot duce la reducerea riscurilor până la un nivel rezonabil.
Tranzacţiile sigure – prin intermediul cărţilor de credit, achiziţionarea simbolurilor de bani virtuali, înfiinţarea de conturi, etc. – reprezintă o arie aflată în creştere pentru afacerile desfăşurate pe Web.
Iată câteva soluţii curente la problemele de securitate:
• crearea unui cont - în acest caz consumatorul sau firma parteneră încheie o serie de aranjamente off-line pentru efectuarea plăţilor ( prin telefon, mail, fax, etc.) prin intermediul unei cărţi de credit sau prin înfiinţarea unei linii de credit. Comenzile pot fi date apoi utilizând formulare aflate pe paginile Web sau prin e-mail:
• achiziţionarea de valută virtuală - sistemul implică achiziţionarea simbolurilor de bani virtuali pentru a fi folosiţi la efectuarea plăţilor către firmele care acceptă această formă de plată. Deşi mai flexibil (sistemul) decât crearea unui cont, există totuşi o problemă legată de securitatea codurilor transmise de-a lungul Internetului, precum şi numărul limitat al firmelor care folosesc acest sistem.
E-mail codificat - în acest caz mesajul este codificat şi transmis utilizând una dintre următoarele: Secura MIME mail, codificarea PGP, HTTP, Secure Sickets Layer, astfel încât o firmă să-şi poată aplicaţii transmite, în condiţii de securitate, cartea de credit sau alte date senzitive direct către firma parteneră prin Internet.
Securitatea site-ului
Majoritatea firmelor sunt îngrijorate privitor la faptul ca cineva străin să poate să obţină de pe site-ul lor informaţii aferente tranzacţiilor, să pătrundă şi să schimbe datele sau chiar să le distrugă. În majoritatea cazurilor aceste îngrijorări pot fi înlăturate prin metodele existente:
♦ Firewall ( zid de foc) - un firewall constă într-o combinaţie a hardware-lui cu software-ul şi asigură doar intrarea autorizată în sistem. Crearea unui firewall este un proces foarte sofisticat şi de obicei este întreprins doar de marile firme care au servere proxy dedicate.
♦ Computer Emergency Response Team CERT) are un rol cheie pentru securitatea
Internet-ului, care a evidenţiat cât de vulnerabil este Net-ul. CERT-ul furnizează 24 de ore din 24 asistenţă tehnică pentru a răspunde la incidentele de securitate, precum şi diverse informaţii, liste de discuţii, documente, sesiuni de instruire. O parte a documentaţiei CERT poate fi accesată la : http://www.cert.org/.
♦ Criptarea - criptarea este un proces prin intermediul căruia are loc codificarea materialului astfel încât informaţia să devină relativ inaccesibilă. Acum sunt disponibile metode de criptare pentru spargerea cărora unui calculator i-ar trebui 100 de ani pentru a încerca toate variantele posibile. Procesul de criptare începe prin codificarea mesajului sau a fişierului care urmează a fi transmis folosind o cheie sau un algoritm. Mesajul astfel codificat este apoi trimis pe Internet. Destinatarul utilizează apoi un software de decriptare, folosind cheia mesajului. Materialul este astfel reprocesat în forma sa originală.